canicula-prahova-40-grade-celsius-val-caldura-disconfort-termic.jpg

Prahova se încinge astăzi la peste 40 de grade Celsius. ANM a emis o avertizare de cod portocaliu și nu este exclus ca, în funcție de condițiile meteo, Prahova să intre sub cod roșu. Astăzi, va fi una dintre cele mai călduroase zile de la începutul anului, iar asta este doar începutul. 

În cursul zilei de vineri (30 iunie), valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, a anunțat ANM.

„În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37...39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade”, se arată în atenționarea meteo.

Sâmbătă nu scăpăm de valul persistent de căldură și de disconfortul termic. Meteorologii au anunțat temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

 

Patru persoane au avut ieri nevoie de ajutor medical din cauza valului de căldură. În intervalul 07.00 - 19.00, la Serviciul de Ambulanță Prahova s-au înregistrat 244 de solicitări.