Meteorologii au anunțat temperaturi de peste 37 de grade Celsius. Sunt locuri în Ploiești unde mercurul în termometre va depăși această valoare cu peste 10 – 15 grade Celsius.
Informarea meteo de vreme caniculară este valabilă astăzi, potrivit ANM, când „disconfortul termic se va accentua în sudul și estul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar în Oltenia și Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade”.
Atenție, însă! Mercurul în termometre poate urca la peste 37 de grade Celsius. De exemplu, în autobuz, la orele amiezii, se pot atinge valori de aproape 40 de grade Celsius. Aici, mai mult ca în alte locuri, disconfortul va fi ca la el acasă. Iar de data aceasta nu ne referim numai la disconfortul termic, ci mai degrabă la aglomerația din mijloacele de transport în comun.
Nu vă expuneți la soare, în special între orele 11.00 – 18.00, susțin medicii. Prin urmare se recomandă evitarea efectuării unei plimbări, la orele amiezii, la Parcul Municipal Vest. În lipsa zonelor cu umbră, pentru că aici copacii sunt ca și inexistenți, temperatura poate atinge chiar și 40 de grade Celsius. Prin urmare, este de preferat ca, în special la orele amiezii, să nu vă aventurați în zonă.
Citește și: Destinație de weekend pentru a fugi din calea caniculei: Platoul Bucegi și Salina Slănic
Temperaturi ridicate se înregistrează și pe platoul de la Halele Centrale, unde disconfortul termic depășește pragul critic de 80 de unități. Aici, temperatura poate atinge valori de peste 40 de grade Celsius, din cauza efectului de seră.
Citește și: Saună la Piața Halelor Centrale. Calvar la peste 40 de grade Celsius
Extrem de periculoase sunt și activitățile desfășurate în spațiile libere. Medicii recomandă dozarea efortului fizic în funcție de perioadele de caniculă ale zilei, prin evitarea efortului fizic în perioada de vârf de caniculă, iar în cazul în care temperaturile sunt prea ridicate se recomandă chiar întreruperea activității. Este total contraindicat consumul de cafea și alcool și se recomandă hidratarea corespunzătoare a organismului.