- Publicitate -

Localitatea din Prahova devenită celebră pentru culturile de zmeură

Data:

povestea-zmeurei-gornet.jpg

La nici 25 de kilometri de Ploiești, după ce treci de Blejoi, Boldești – Scăeni, Lipănești și Măgurele, călătorul se familiarizează repede cu un mic colț de rai: localitatea Gornet, ascunsă după câteva dealuri. Încă de pe vremea lui Ceaușescu, comuna a devenit celebră pentru culturile de zmeură.

- Publicitate -

Așezată chiar în centrul județului Prahova, localitatea Gornet a devenit celebră încă de pe timpul Regelui Mihai, când localnicii au reușit să obțină premiul I la perele de toamnă, se laudă primarul comunei. Dar, de departe, comuna a devenit celebră ca urmare a plantațiilor de zmeură, de pe vremea lui Ceaușescu. După Revoluție, tradiția a continuat la Gornet.

Locuitorii din Gornet au înțeles de la bun început un lucru. „Decât căpșunar în alte țări, mai bine ne ocupăm cu zmeură la noi acasă”, povestește nea Ion, unul dintre localnicii din Gornet care a crezut de la bun început că zmeura poate fi o afacere de succes în România.

Anul acesta, pentru că de abia a început culesul, localnicii din Gornet vând zmeura cu 10 lei/kg. Mare parte din producție va ajunge, însă, la fel ca anul trecut, în Italia.

- Publicitate -

„În urmă cu câțiva ani, am fost la Arhivele Naționale pentru a vedea toate documentele care țin de teritoriul localității. Printre documentele găsite se aflau și hărți de pe timpul în care funcționa CAP-ul în comună, pe vremea lui Ceaușescu. La vremea respectivă au fost efectuate analize ale solului care au indicat exact ce tip de plantă poate fi cultivată pe raza comunei. Prin urmare, cultura de zmeură de la Gornet nu este întâmplătoare, așa cum nu sunt întâmplătoare nici livezile de pruni. Am putea spune că acest loc este binecuvântat”, ne-a povestit Nicolae Negoițescu, primarul comunei. Și, a mai adăugat edilul localității, un al doilea avantaj este că la Gornet sunt oameni gospodari.

Prin urmare, la Gornet, orice om gospodar are, în spatele casei, o mică plantație de zmeură.

„Ne-am născut cu zmeura asta în comună. Și pe timpul CAP-ului aveam zmeură”, spun oamenii, care în aceste zile dau zor să culeagă fructele mici, dulci și aromate, de culoare roșie. Cât despre muncă, ei bine, este una extrem de migăloasă. Fiecare fruct este cules cu atenție, pentru că altfel calitatea zmeurei se poate pierde.

- Publicitate -

Festivalul zmeurei

La Gornet, în fiecare an, are loc Festivalul zmeurei. „Anul acesta, festivalul este organizat pe 1 iulie. Sperăm că și în acest an festivalul va fi un adevărat succes”, ne-a spus edilul, care a precizat că, pentru localnici, este un bun prilej de a-și vinde zmeura.

Cât privește planurile de viitor, administrația locală se gândește că poate mult mai benefic ar fi ca la Gornet să existe o fabrică de sucuri.

- Publicitate -

„Anul acesta, la fel ca și anul trecut, zmeura din Gornet va ajunge în Italia. Este vorba despre o persoană care s-a arătat interesată să cumpere zmeură în cantități mai mari. Acest lucru este bine pentru locuitorii din Gornet, pentru că, în fiecare zi, după ce culeg zmeura, oamenii știu că seara au unde să-și vândă marfa. Și, trebuie spus, localnicii din Gornet sunt și bun negociatori. Noi ne-am propus și realizarea în comună a unei fabrici de sucuri. Acest lucru ar veni și mai mult în ajutorul localnicilor”, este de părere primarul comunei.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Anchetă Recorder despre îngroparea gunoiului din Prahova [VIDEO]

Recorder a publicat aseară o anchetă despre afacerile ilegale...

Zile libere de Paște: Cât timp durează minivacanța

În acest an, românii vor avea o minivacanță de...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -