trenuri intarzieri defectiuni

CFR Călători a anunțat că în cursul acestei dimineți, circulația feroviară în zona Dârse a fost îngreunată urmare întreruperii tensiunii electrice într-un fir de contact. Mai multe trenuri, pe ruta Brașov - Ploiești - București, au avut întârzieri de mai bine de cinci ore.

„Pentru reluarea traficului în condiţii de siguranță pe ambele fire, unul dintre firele de circulație a fost închis pentru remediere și se circulă la cale liberă pe firul 2. Echipele de intervenție CFR Infrastructură se află la fața locului, cu drezina pantograf”, a anunțat CFR Călători.

Călătorii din trenurile Regio afectate au fost preluați la trenurile InterRegio aflate în circulație.

 

Citește și: Trenuri cu zeci de minute întârziere în a doua zi de Crăciun

„Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau la telefon 021/9521 (trafic intern).Informaţii în timp real despre situaţia circulației trenurilor pot fi găsite pe http://cfr.ro/index.php/cauta-tren. Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, se precizează pe site-ul CFR Călători.