drum judetean inundat

Din cauza precipitațiilor abundente pe mai multe drumuri județene din Prahova se circulă cu dificultate. Pe DJ234 există restricții, iar circulația se desfășoară pe o singură bandă, alternativ, după ce în zonă au existat alunecări de teren.

 

Una dintre probleme a apărut pe DJ101L (Mehedința), unde apa a inundat tot drumul.

„În zonă se circulă cu dificultate, pentru că, pe o porțiune, tot drumul este acoperit cu apă și există riscul ca autoturismele să derapeze. O altă problemă a apărut pe DJ 102M, în zona Valea Dulce, unde aluviunile au fost aduse pe drum de pe versanți. Am solicitat în această dimineață să fie transmisă o adresă la Consiliul Județean Prahova, pentru informarea autorităților despre această problemă”, a declarat Mihai Alionte, primarul comunei Podenii Noi. 

Singura restricție de circulație este pe DJ234, între Sângeru și Salcia, zonă afectată de o alunecare mai veche de teren. Aici s-a luat măsura ca traficul să se desfășoare pe o singură bandă, alternativ, pe sensul Ploiești - Salcia. „Măsură a fost luată în urmă cu ceva timp și din câte am înțeles lucrările urmează să fie demarate, însă au venit ploile”, ne-a declarat primarul comunei Salcia, Dan Boștină.

 

Încă de azi noapte DJ 233 a fost inundat din cauza ploii, potrivit unui cititor al ziarului nostru, Vezi mai jos imagini: