concurs directori scoli

La baza nemulțumirilor stă faptul că platforma de înregistrare online a candidaților, care a avut grave erori în ultimele zile.

 

În Prahova, concursul este programat pe 12 octombrie, la cele două centre de examinare, la Colegiul Național IL Caragiale și la Colegiul Național Mihai Viteazul. La concurs sunt așteptați sute de candidați, motiv pentru care au fost luate măsuri de pază. 

Citește și: Plan de pază la examenul pentru ocuparea posturilor de directori în școli

 

La nivel național însă a izbucnit un adevărat scandal legat de examenul programat, motiv pentru care Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită amânarea concursului până la remedierea totală a platformei online, unde candidații se pot înscrie. 

Iată comunicatul FSLÎ:

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a urmărit cu mare atenție modul în care s-a derulat procesul de înscriere a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct. Decizia de a se folosi un sistem de înscriere electronic neverificat a generat erori de sistem și a condus la nereguli grave, care au ridicat serioase semne de întrebare privind corectitudinea înscrierii candidaților și încadrarea în timpul alocat acestui proces, conform metodologiei aprobate chiar de dumneavoastră. Mai mult decât atât, am solicitat ministerului pe care îl conduceți prelungirea termenului de înscriere din cauza blocării repetate a platformei. Acest fapt s-a repetat aproape zilnic, platforma fiind blocată între 15 minute și o oră, iar în ziua de 30 septembrie 2016 a fost inutilizabilă 24 de ore. Deși candidații au sunat la departamentul tehnic al ministerului, la telefonul afișat nu a răspuns nimeni.

Având în vedere motivele menționate, precum și întârzierea afișării listelor cu candidații ale căror dosare au fost validate/ respinse pentru participarea la concurs, ca urmare a blocării platformei în unele județe și Municipiul București, începând cu ziua de vineri, 7 octombrie a.c., ora 14.00 și până sâmbătă 8 octombrie a.c., solicităm MENCȘ:

1. Amânarea concursului până la remedierea totală a platformei;

2. Acordarea unui timp suficient pentru candidații care doresc să remedieze documentele respinse (unele cauzate de graba în care au fost completate), astfel încât toate cadrele didactice dornice să participe la concurs să beneficieze de această oportunitate.

Ati susținut public, domnule Ministru, că doriți derularea acestui concurs în condiții optime și că doriți să primeze corectitudinea.

Vă solicităm, în numele angajaților din sistemul de educație pe care îi reprezentăm, să vă asumați eșecul acestei prime etape a concursului și să luați măsurile care se impun pentru derularea cu deplină corectitudine și transparență a acestui proces de selecție.