restrictie calea daciei campina

Timp de mai bine de o lună, începând de astăzi, circulația rutieră va fi restricționată pe Calea Doftanei din Câmpina, din cauza unor lucrări de reabilitare a conductei de aducțiune și rețele de distribuire a apei potabile.

 

Primăria Câmpina a anunțat că începând de astăzi, până pe 1 septembrie, circulația rutieră pe strada Calea Doftanei, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada B.P. Hașdeu și intersecția cu strada Ecaterina Teodoroiu, va fi închisă în scopul realizării lucrărilor de reabilitare a conductei de aducțiune, conductei de transport și rețelelor de distribuție a apei potabile.

„Culoarul de trecere va fi destinat exclusiv acțiunilor de intervenții în situații de urgență ale autorităților abilitate”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Câmpina.

Conducătorii auto sunt rugați să utilizeze traseele alternative de circulație, respectiv strada Bobâlna sau strada Al.I.Cuza cu respectarea restricțiilor de circulație în vigoare.