Dosarul Oniga pare că nu se mai sfârșește. Un nou lot de prahoveni, bolnavi închipuiți, care ar fi dat șpagă pentru a obține certificate de handicap false au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Sunt 19 persoane în total, doar în acest dosar, care se alătură altor câteva zeci judecați deja pentru cumpărare de influență.

 

Falșii handicapați au reușit să obțină ajutoare sociale consistente de pe urma certificatelor obținute de la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, condusă până în primăvara anului 2013 de Viorica Oniga. Conform unui cominicat remis presei, au fost persoane care au obținut chiar și aproape 50.000 de lei de la stat drept ajutor social, bani pe care acum trebuie să-i returneze.

Vezi mai jos lista inculpaților deferiți justiției astăzi:

- ARICIU AURELIA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

 

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

 

- BAICU VASILE – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

 

-  uz de fals în formă continuată;

-CRISTEA VICTOR – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- DINU GEORGETA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

-  uz de fals în formă continuată;

- DUMITRESCU GIANINA-MIRELA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- FILIP LUCREŢIU-SAVU – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- GOGONEA LUIS-ZENO – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- IRIMIA ROMA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- MARIN IOANA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- SÂŢĂ DANIELA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

-STOICAN ADRIAN – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- STOICAN MARIA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- TURESCU NICOLAE – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

-  uz de fals în formă continuată;

- VASILE MARIA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- VIŞOIU ELEONORA – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă  în formă continuată,

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- ARICIU MARIUS-LAURENŢIU - sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă în formă continuată,

- complicitate la înşelăciune în formă continuată,

- complicitate la uz de fals în formă continuată.

- ENE RITA -  sub  aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- ILIE VIORICA -   sub  aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată;

- MOLDOVEANU  GHEORGHE - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- înşelăciune în formă continuată şi

- uz de fals în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit în cauza, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada decembrie 2008 – ianuarie 2013,  în vederea obţinerii  unor indemnizaţii de handicap, cu excepţia  inculpaţilor Ene Rita, Ilie Viorica,Moldoveanu Georghe, au oferit sume de bani unor intermediari,  care la rândul lor le-au remis lui Oniga Viorica (preşedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Prahova). Aceasta, în baza unor acte medicale falsificate, pretins eliberate de medici specialişti oftalmologi sau a unor acte medicale emise în fals,  prin atestarea unor afecţiuni  inexistente de către medicul Ghinea Maria, a dispus eliberarea unor certificate de încadrare în grad de handicap grav cu însoţitor.

Urmare acestei încadrări inculpaţii au beneficiat lunar de protecţie socială încasând  necuvenit suma de 10.796 lei - Baicu Vasile, 20.352 lei - Cristea Victor, 19.049 lei - Dinu Georgeta. 12.853 lei - Dumitrescu Gianina Mirela, 34.162 - lei Ene Rita, 25.005 lei - Filip Lucreţiu Savu,  42.192 lei - FloreaMihăiţă, 13.287 lei - Gogonea Luis-Zeno, 42.928 lei - Ilie Viorica, 36.393 lei -  Irimia  Roma, 59.277 lei – Marin Ioana, 43.231 lei -  Moldoveanu Gheorghe, 5258 lei – Sâţă Daniela, 13.004 lei - Stoican Adrian, 61.888 – Stoican  Maria, 19.767 lei Turescu Nicolae, 20.607 lei – Vasile Maria, 9.413 lei -  VişoiuEleonora, 49.529 lei – Ariciu Aurelia.

Pentru recuperarea prejudiciului în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalul Prahova.