campina

campina

Cu două luni înainte de începerea sezonului rece, Hidro Prahova a anunțat administrația publică locală de la Câmpina că vrea să înceapă lucrările de extindere a canalizării în cartierul Voila, dar și pe strada Calea Doftanei. Accestea sunt poate cele mai dificile tronsoane, primul din cauza lungimii (se va săpa pe o porțiune de 3.126 m), iar în cazul celui de-al doilea tronson menționat, din cauza conductelor Rafinăriei Câmpina care traversează Calea Doftanei.

Inițial Hidro Prahova a anunțat că aceste lucrări vor fi exectate în primăvara acestui an, în lunile martie- aprilie, dar au fost invocate tot felul de piedici, de la ancheta DNA în celebrul dosar Hidro Prahova-Herțanu, până la lipsa finanțării. Hidro Prahova a promis ( pentru a câta oară?) autorităților locale de la Câmpina că până la sfârșitul acestui an lucrările vor fi finalizate. Cu o experiență deloc plăcută atunci când vine vorba despre Hidro, nici Horia Tiseanu, primarul municipiului, dar nici consilierii local nu mai cred în minunea ca până în decembrie 2015, proiectul legat de extinderea canalizării de la Câmpina să fie finalizat în proporție de 90 la sută. Cu toate acestea, reprezentanții Primăriei Câmpina au precizat în timpul unltimei ședințe de Consiliu Local că vor emite autorizația de deschidere de șantier tocmai pentru a nu li se reproșa ulterior că au vrut să pună bețe-n în roate acestui proiect care a distrus practice infrastructura orașului. Așadar, dacă Hidro se ține de cuvânt, câmpinenii care locuiesc în cartierele Voila și Calea Doftanei vor avea o toamnă și o iarnă de coșmar și nu pot spera decât ca sezonul rece să nu vină și cu precipitații abundente.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău