Prahova riscă să mai piardă un monument cultural

0
monument istoric

monument istoric

Moara a fost retrocedată, alături de terenul aferent, însă lucrărilor de reabilitare ar putea fi realizate numai din fonduri europene.

Monument unic în județul Prahova, moara de apă Warthiadi a apărut în mai multe scene de film. Amplasată pe malul drept al Teleajenului, moara se află în stare precară de conservare, potrivit Direcției Județene pentru Cultură Prahova. A fost construită din piatră de râu și are acoperișul din șindrilă. Aici au fost turnate scene din filmul Întoarcerea Vlașinilor, dar, spun localnicii, a fost decor și în filmul Haiducii lui Șapte Cai. Moara figurează pe lista de obiective culturale a Direcției Județene pentru Cultură Prahova, fiind atestată din secolul XVIII-lea. Ultimele amenajări se pare că au fost realizate în secolul XIX. Având în vedere că a fost retrocedată, autoritățile locale și județene nu au menționat obiectivul pe lista monumentelor care ar urma să fie reabilitate, deși ar fi nevoie de acest lucru. Singura speranță este ca monumentul arhitectural să fie cumpărat de la actualul proprietar, iar investițiile să fie realizate în cadrul unui program derulat cu fonduri europene.

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău