Parcul de lângă Bulevardul Culturii, un simbol al orașului Câmpina, dar și o investiție de aproape două milioane de lei, este ignorat de administrația publică locală de ani de zile. Parcul, pe vremuri, un loc de promenadă bine îngrijit, acum este o văgăună în care ți-e teamă să te plimbi și ziua, dar după lăsarea întunericului. În perioada 2010-2012 a existat o tentativă firavă de reabilitare a zonei de la Leu urmată apoi de amenajarea unui loc de joacă pentru copii, lucrări pentru care s-au primit fonduri guvernamentale în valoare de aproape două milioane de lei.
Totul a fost abandonat apoi, nu au mai avut loc reparații, nimeni nu s-a îngrijit de vegetație, astfel că oamenii au evitat să-și petreacă timpul liber acolo de teamă și de scârbă. Singurii care îndrăznesc să coboare sunt elevii de liceu. E și firesc pentru că zona este ferită de ochii lumii, nu există picior de polițist local acolo, așa că-și pot face de cap liniștiți. Poate cea mai gravă situație o regăsim în zona scărilor din aporipierea fantânii La Leu, așa cum este cunoscută de localnici. Cutremurele din ultima perioadă, dar și alunecările de teren au afectat și mai mult structura treptelor din piatră, astfel că acum abia dacă se mai țin în câteva rădăcini de copaci. Este un real pericol să cobori pe aceste scări, mai ales că în anumite porțiuni acestea au rămas suspendate după ce bucăți mari din beton s-au desprins lăsând în urmă fisuri adânci.