spot_img
- Publicitate -

Se deschide drumul Buşteni-Valea Doftanei, ca alternativă la DN 1

Data:

Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice primul drum construit în judeţ după 1989, tronsonul rutier, care are 18 kilometri şi care va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici.

- Publicitate -

Autorităţile din judeţul Prahova vor deschide, în cursul acestei luni, primul drum judeţean construit în ultimii 23 de ani în acest judeţ, tronsonul urmând a face legătura între staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei şi localitatea Valea Doftanei. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat corespondentului MEDIAFAX că tronsonul rutier, care are o lungime de 18 kilometri, a fost finalizat, sâmbătă pe el s-au făcut primele probe şi urmează a fi clasificat ca drum judeţean cu câte o bandă pe fiecare sens pe mers. "În perioada următoare reprezentanţii Poliţiei vor stabili semnalizarea rutieră pe acest drum, iar pe 22 august el va fi deschis circulaţiei rutiere. Este un drum foarte important, întrucât va asigura defluirea traficului rutier pe DN 1 în momentul în care va fi deschis şantierul pentru autostrada Comarnic – Braşov. Şi, nu în ultimul rând, este un drum care va ajuta la dezvoltarea turismului în această zonă, care are un extraordinar potenţial turistic", a spus Cosma. Acesta a precizat că pentru construirea acestui drum nu a fost alocate fonduri publice şi că tronsonul, construit pe un vechi drum folosit de căruţaşi, a fost amenajat la iniţiativa operatorilor de turism din zonă, fiind realizat din fonduri private, respectiv de mai multe firme de construcţii. Şeful CJ Prahova a mai spus că nu a fost nevoie să se facă exproprieri pentru construirea acestui drum. Drumul pleacă din zona Zamora, din apropierea Castelului Cantacuzino, din staţiunea Buşteni, traversează munţii Baiului şi ajunge la Valea Doftanei. Din Valea Doftanei se poate ajunge în municipiul Câmpina şi apoi spre Ploieşti şi Bucureşti, tronsonul putând fi astfel folosit ca variantă ocolitoare în cazul în care traficul este extrem de aglomerat pe DN 1, pe Valea Prahovei.
sursa: mediafax.ro

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

O victorie mare

Astăzi, 26 aprilie 2025, în Sala Olimpia din Ploiești,...

Cel mai neglijat parc din cartierul Mihai Bravu

În cadrul campaniei „Cum arată parcul din cartierul tău”...

Ați văzut-o? O femeie din Breaza a fost dată dispărută

O femeie a fost dată dispărută în Comarnic, de...

Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza...

S-a deblocat criza din urbanism la Ploiești. Componența CTATU

La Ploiești s-a reușit deblocarea crizei privind analizarea documentațiilor...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce nu cred în hotărârea Curții de Apel Ploiești

Într-un climat politic agitat și cu o democrație aflată...

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Lista localităților din Prahova vizate de ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o...

Val de ploi la munte în Prahova. Cum va fi vremea de 1 Mai

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza...

Cod galben de ploi torențiale în Prahova

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o...

Grătare și relaxare la Parcul Bucov în prima zi de Paște

Peste 1000 de persoane au decis să petreacă prima...
- Publicitate -

Avarie de curent electric la Urlați

Locuitorii din Urlați nu au, vineri seară, curent electric....

Cod galben de vânt puternic în zona de munte din Prahova

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o...

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiari, începând cu 17 aprilie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...

A murit chirurgul Gabriel Băzăvan de la Spitalul Județean Ploiești

Chirurgul Gabriel Băzăvan, medic la Secția Chirurgie II a...