- Publicitate -

Topul cartierelor din Ploiești unde a crescut prețul apartamentelor

Piața imobiliară a înregistrat, la Ploiești, o nouă tendință de creștere atât la vânzarea de apartamente, dar și la chirii. Cele mai mari creșteri, când vine vorba de apartamente, se înregistrează la cele situate în zona centrală, complet mobilate și considerate de lux. Aceeași situație se înregistrează și când vine vorba de chirii.

Primele semnale cu privire la creșterea prețului la apartamente și la chirii s-au înregistrat în luna mai 2025, în momentul în care a existat o creștere a cursului leu/euro.

- Publicitate -

Deși cursul euro s-a stabilizat, în următoarea lună, prețul apartamentelor și chiriilor a continuat să înregistreze o creștere accentuată, de data aceasta pe fondul incertitudinilor la nivel național, iar ulterior ca urmare a anunțatelor măsuri de creștere a TVA-ului.

De departe, cele mai mari creșteri sunt înregistrate la apartamentele cu trei camere, din zona centrală, complet mobilate, considerate de lux.

- Publicitate -

Aproape 120.000 de euro, un apartamentele cu trei cu dotări de lux

În topul cartierelor cu cele mai mari prețuri la apartamente figurează cele aflate în zona ultracentrală.

Un apartament cu trei camere, confort I, decomandat, situat în centrul Ploieștiului, cu o suprafață utilă de 70 mp, este scos la vânzare, pe rubricile de profil, cu aproape 119.900 de euro. Adică 1713 euro/mp.

În topul zonelor cu prețuri mari la apartamente figurează Bulevardul Republicii, dar și zona Gheorghe Grigore Cantacuzino și Mărășești. În acest caz, prețul apartamentelor cu trei camere, confort I, se situează între 75.000 – 90.000 de euro, cu aproximativ 5.000 – 10.000  de euro mai mult față de anul trecut.

- Publicitate -

Atenție, însă! Acesta este prețul solicitat de proprietar, iar în cele mai multe cazuri anunțurile de vânzare rămân postate luni bune până este găsit un cumpărător.

Cartierele cu prețuri mici la apartamente

La polul opus, cele mai mici prețuri la apartamente sunt în zona Mihai Bravu, în zona Teleajen. Un apartament cu două camere poate fi achiziționat cu un preț sub 45.000 – 50.000 de euro.

Tot aici o garsonieră este scoasă la vânzare cu prețul de 18.000 – 22.000 de euro, în timp ce în zona centrală prețul unei garsoniere, chiar dacă are o suprafață utilă mai mică, poate ajunge la 50.000 de euro.

- Publicitate -

În topul cartierelor unde prețul apartamentelor se menține la un nivel scăzut rămâne Vest (Piața Aurora și Podul Înalt), Malu Roșu, Nord și Bariera București.

„Vorbim de apartamente care nu au un grad de confort ridicat. În aceste zone, au fost construite multe apartamente confort II sau chiar III, cu o suprafață utilă mult mai mică față de cele din alte zone, unde s-a construit după 1977.

Prin urmare, prețul la un apartament este dat inclusiv de suprafața utilă, de compartimentare, dar și de dotările interioare. Totodată contează foarte mult dacă apartamentul este situat într-o zonă în care există o serie de facilități.

- Publicitate -

Dacă este aproape de stațiile de transport în comun, dacă există unități de învățământ în apropiere și dacă în zonă sunt supermarket-uri sau piețe, prețul crește. Nu în ultimul rând, la cumpărarea unui apartament este esențial dacă blocul este sau nu reabilitat termic”, ne-a explicat un agent imobiliar.

Topul chiriilor în Ploiești

La capitolul chirii, tendința de creștere este înregistrată tot în zona ultracentrală, în special pentru apartamentele cu dotări considerate de lux. Este cazul apartamentelor care dețin o serie de facilități, cum ar fi centrală termică, dar și mobilier nou.

Pentru un astfel de apartament, confort I, cu două camere, chiria a crescut de la 450 de euro la 500 de euro. În blocurile noi, chiria însă poate ajunge la 900 – 1100 de euro/lună.

- Publicitate -

În topul cartierelor cu cele mai mari chirii figurează apartamentele situate pe Bulevardul Republicii, Gheorghe Grigore Cantacuzino, dar și în cartierele rezidențiale.

La polul opus, sunt apartamentele cu două camere, confort II, din zone precum Vest, Nord, Malu Roșu, unde chiriile au crescut de la 300 de euro la 350 de euro/lună. Aceasta este de altfel cea mai mică chirie pe site-urile de profil, având în vedere că inclusiv la garsoniere chiriile au explodat. În zona centrală, chiria pentru o garsonieră, complet mobilată, a urcat la 400 de euro.

Tendință de creștere artificială?

Specialiștii din domeniu susțin că, în anumite cazuri, se poate vorbi de o creștere artificială a prețurilor.

- Publicitate -

„Prețul a crescut mai mult artificial, după stabilizarea cursului leu/euro în jurul valorii de 5 lei. Acest lucru este valabil în cazul apartamentelor din blocurile construite înainte de 1990. În multe cazuri, creșterea nu este justificată, având în vedere că multe apartamente nu beneficiază de o serie de dotări minime.

A existat totodată o perioadă de câteva luni în care mulți români s-au gândit, pe fondul de incertitudinii de la nivel național, dacă doresc sau nu să mai acceseze un credit imobiliar. A existat o perioadă în care vânzarea apartamentelor nu a mai înregistrat un ritm ridicat. Pe acest fond, prețul apartamentelor a crescut”, ne-a explicat un agent imobiliar.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Nu știu unde ați găsit apartamente de 3 camere in zona republicii cu 75-90k, ca sub 100k nu mai gasesti nici apartamente de trebuie refăcute de la 0. Niste pretenții exagerate din partea unora care au avut privilegii inainte de 89 ( sau copiii acestora).

    • tocmai. multe apartamente au preturi extrem de mari si sunt jale cu bai de pe vremea comunismului si calorifere de acu un secol, cu usi de lemn care stau sa cada si fara izolatie . Cum sa dai 60 000 euro pe un apartament de 2 camere in zona de vest care este in acest stadiu in conditiile in care cel putin 10-20 000 de euro ii mai bagi in renovare (termopan, gresie, faianta, varuiala, schimbat de tevi, calorifere, inchidere de balcon etc)? sa nu mai zic de alte costuri cum ar fi mobilier, eventual centrala…

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Au învățat cofetărie la Hilton, dar au ales să rămână lângă Ploiești. Povestea laboratorului „ascuns” din Tătărani

Nicole's Sweet Desires este o cofetărie artizanală, în Tătărani, la câțiva...

Când va opri Termo Ploiești căldura. A fost luată o decizie intermediară

Odată cu încălzirea vremii, caloriferele ploieștenilor racordați la sistemul...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -