Nu puține sunt localitățile prahovene ce poartă denumiri care, inevitabil, dau ocazia glumeților să răspândească povestioare hazlii sau să facă bancuri pe seama lor. Localnicii s-au obișnuit să spună că stau la Băicoi, Adunați, Urlați, Baba Ana, Bătrâni, Sângeru, Puchenii Mari și Mici sau Podenii Noi cu ale sale sate, câteva cu nume amuzante: Nevesteasca, Ghiocel, Valea Dulce sau Podu lui Galben.
Nu înseamnă, însă, că se simt confortabil când, spre exemplu, în loc de băicoieni, locuitorii micului oraș prahovean sunt strigați „băi domnule”. Asta deși numele urbei aflată între Ploiești și Câmpina are o origine destul de comună.
Numele localității ar deriva de la cuvântul „bai“, de la Baiu, un cioban coborât din Munţii Baiului, aflaţi mai la nord de Băicoi, şi probabil primul locuitor al satului, şi „koy“, care în cumană şi turcă înseamnă sat.
Prin urmare, toponimul Băicoi poate avea semnificaţia „satul lui Baiu”. Baiu a fost familia care a stăpânit cea mai mare parte a vetrei satului şi este şi acum unul dintre cele mai frecvente nume de familie din oraş.
Cu trecerea timpului, „Baiu” s-a transformat în „Baicu”, iar satul Baiukoy a devenit astfel „Băicoi”. Din anul 1948, Băicoi este considerat oraş.
B.P. Hasdeu a scris, într-un dicţionar istoric al judeţului Prahova, că numele „Băicoi“ derivă de la numele de familie Baicu, foarte răspândit în vechime la români. Numele ar deriva din slavul „coii“, care înseamnă populaţie veche, şi „băieşti“, vechi exploratori de păcură din zonă.
Românii au găsit şi o traducere aproximativă în limba engleză a numelui acestei localități: „Youball“.
Orasul Baicoi s-ar putea infrati cu portul ala din Croatia. S-ar completa reciproc.