- Publicitate -

Primarul din Mănești, Constantin Nițoi (PNL), candidează pentru un nou mandat din partea PNL

Data:

Primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi (PNL), a anunțat că va candida pentru un nou mandat în 2024. Aflat la cel de-al treilea mandat, edilul comuna Mănești susține că este „un om al faptelor, nu al vorbelor”.

- Publicitate -

„Proiectele pe care le-am realizat împreună cu aparatul de specialitate al primarului și cele viitoare sunt făcute pentru a îmbunătăți viața locuitorilor comunei noastre”, susține Constantin Nițoi, primarul comunei Mănești, care a declarat, pentru Observatorulph.ro, că „Voi candida din partea PNL”.

„Alături de echipa mea de consilieri, de aparatul de specialitate din cadrul primăriei, dar în primul rănd împreună cu locuitorii comunei, am reușit sa aduc un plus, un avânt în ceea ce privește dezvoltarea localității. Nu a fost ușor, dar am reușit! Iar această împreună reușită, motivează!

Astfel că, timp de aproape 12 ani, pe parcursul a trei mandate, am căutat împreună cu doamna viceprimar Daniela Ștefan, cu echipa, consilierii Partidului Național Liberal, oameni activi, implicați activ în viața comunității, angajații primăriei, să rezolvăm cât mai multe din problemele localității.

Acest lucru a fost posibil tot datorită oamenilor, care au înțeles faptul că acolo unde este armonie, înțelegere și unire sunt și rezultate, votând o majoritate liberală în Consiliul Local”, susține primarul comunei Mănești, care consideră că „administrația locală are obligația să propună comunității programe pentru dezvoltarea comunei”.

Proiectele pe care le-am realizat împreună cu aparatul de specialitate al primarului și cele viitoare sunt făcute pentru a îmbunătăți viața locuitorilor comunei noastre”, a conchis edilul comunei Mănești.

Lista proiectelor implementate și în execuție la Mănești

  • Transpunerea PUG în sistem digital GIS, în valoare de 27.400 EUR + TVA – Finanțarea se va asigura din bugetul total al Fondului Local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
  • „Înfiintare centru de colectare prin aport voluntar in cadrul U.A.T Manesti” depus in cadrul Planului Național de Redresare și Rezilienta – apelul de proiecte PNRR/ 2022/C3/S/I.1.A, Componenta 3 – Managementul deseurilor – valoare 778 720,20 euro + tva
  • „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivelul local în cadrul UAT Mănesti”, proiect în valoare de 270 000 euro + tva, contract execuție lucrări, contract semnat în luna martie 2024.
  • „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) ; Realizarea sistemului de management local în cadrul UAT Mănești” – proiect în valoare de 54 770 euro + tva
  • „Extinderea si modernizarea bazei sportive din satul Coada Izvorului, comuna Manesti, cu vestiare si grupuri sanitare de tip container” – cu o valoare finanțată de 23 000 euro – proiect FINALIZAT
  • „Realizare  sistem de canalizare şi staţie de epurare a apelor uzate în satul Măneşti și satele: Băltiţa, Gura-Crivăţului, Coada Izorului şi Zalhanaua din comuna Măneşti Judeţul Prahova”, prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny” în valoare de aproximativă de 42 000 000 lei, (în prezent este introdusă conducta și realizate branșările în satele Mănești, Zalhanaua, Băltița și se lucrează la stația de epurare).
  • Finalizarea și inaugurarea obiectivului <Construire şcoala P+1 şi anexe, amenajari exterioare, branşamente, împrejmuire, utilităţi,  comuna Măneşti, judeţul Prahova> proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare  prin Programul Operațional Regional – AXA 10 și sala de sport în valoare de aproximativ 14 500 000 lei, în care învață in prezent toți elevii de pe raza comune.

Citește și: La Mănești a fost inaugurată una dintre cele mai moderne școli din Prahova

  • A fost înființată Gradinita cu program prelungit în satul Coada Izvorului, dotată cu mobilier nou și modern.
  • „Realizare sistem de alimentare cu apă și stație de tratare a apei în comuna Mănești, în valoare de aproximativ 2.700.000 euro
  • „Construire punte pietonală peste râul Cricovul Dulce în satul Coada Izvorului
  • Extindere retea gaze naturale în sat Băltița în valoare de 1.253.933, 77 lei
  • Amenajarea unui loc de joacă în centru satului Mănești unde copiii sunt așteptați pentru distracție și voie bună, iar părinții însoțitori pot găsi un loc de repaus și relaxare, proiect în valoare de 74 000 lei
  • Extindere iluminat – Pentru o deplasare în conditii de siguranță pe drumurile comunei dupa lăsarea întunericului, am reusit, în anul 2021 extinderea iluminatului public pe drumurile ce fac legatura între satele Zalhanaua – Manești și Mănesti – Coada Izvorului.
  • Lucrarea de cadastrare sistematică ajunsă la final. În anul 2021 s-a semnat contractual „Servicii de înregistrare sistematică în sistemul integrat de cadastru și carte funciara a imobilelor situate în UAT Manesti, Prahova, Lotul 195, finanțat prin Programul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților in zonele rurale din Romania”. S-au realizat cadastrare pentru 67 de sectoare din UAT Mănești, program derulat GRATUIT
  • „Extindere sistem de alimentare cu apă în satul Gura Crivățului, comuna Mănești” – proiect în valoare de 25 000 lei în parteneriat cu SC Hidro Prahova SA
  • Achizitia, prin fonduri europene, a unui tractor cu accesorii (lama pentru deszapezire, sararita, remorca, perie, tocator). Toate doar pentru o mai bună gospodărire a comunei.
  • Sisteme de telegestiune inteligente la iluminatul public din comuna Mănești. S-au montat sisteme inteligente în vederea programării/opririi/pornirii iluminatului public, de la distanță, putându-se interveni de pe tabletă, calculator sau telefon.
  • Realizare nomenclator stradal
  • Înființare Serviciul Public Comunitar Local de evidență a persoanelor. S-au demarat procedurile în anul 2018 de  înființare a Serviciului, deschis din anul 2019, pentru a veni în sprijinul cetățenilor.
  • Demararea implementării proiectului „Masă sănătoasă„ în valoare de 907.000 lei, prin asigurarea zilnică a unui pachet alimentar pentru toți elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Diboș„ din Mănești.
  • Susținerea unităților de cult de pe raza comunei.
  • Modernizarea centrului civic al comunei
  • Achizitionare autoutilitară pentru buna desfășurare a activităților compartimentului administrativ gospodaresc
  • Programul Rabla Local prin care au fost casate autoturisme poluante

Primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi, a precizat că în mandatul 2024 – 2028 își dorește continuarea proiectelor aflate in derulare, dar și implementarea de noi proiecte de infrastructură pentru dezvoltarea localității.

- Publicitate -

„Am credința că, împreună cu doamna viceprimar Daniela Ștefan, echipa PNL și aparatul de specialitate al primarului nu am dezamagit pe măneșteni, ci am reușit să creem condiții pentru o viață mai bună pentru noi, pentru copiii noștri, cât și pentru generatiile care vor veni”, susține Constantin Nițoi, primarul comunei Mănești.

Proiecte pentru perioada 2024 – 2028

  • Reabilitarea drumurilor comunale prin asfaltare
  • Rigole betonate pe DJ 101A
  • Gaze în satul Gura Crivățului
  • Parc fotovoltaic
  • Stații electrice de încarcare
  • Microbuze electrice pentru transportul elevilor

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (I)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Gimnastele de la CS Petrolul se pregătesc pentru Campionatele Naționale cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Gimnastele de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești se pregătesc...

Întreruperi Electrica în Prahova, în perioada 15-19 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Dieta SAD compromite sănătatea și longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -