Așezământul socio-cultural de lângă biserica Satul Banului, din comuna Măgureni, a fost finalizat „la roșu”. În clădire vor funcționa capela mortuară, o bucătărie, sală de mese unde credincioșii se pot aduna după slujba înmormântării sau vreun parastas, dar și un spațiu dedicat activităților recreative pentru copii.
„Activitatea pastorală de aproape 13 ani petrecută în cadrul parohiei noastre, alături de contextul social actual (schimbările, provocările și pericolele care apar în societate) precum și efectele acestora asupra generației tinere (comportament, valori, atitudini, mod de gândire și de adaptare la cerințele societății, interes din ce în ce mai scăzut pentru activitățile școlare, rezultatele slabe la examenele nationale), m-au determinat să văd rolul meu și al Bisericii ca pe unul crucial în punerea unei temelii trainice la educația și devenirea adultilor de mâine.
Acest rol deosebit de important este legat si de ajutorul concret dat celor în nevoi, de oferirea unui model de întrajutorare în cadrul comunității și de implicare a tuturor celor interesati.
Astfel, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului, al credincioșilor din parohie și al instituțiilor statului am demarat în anul 2022 construirea asezamântului socio-cultural în curtea bisericii parohiale.
Aceasta clădire se vrea a avea în partea ce reprezintă demisolul – o capelă mortuară și un grup sanitar, la parter – o bucătărie și o sală de mese (unde se pot aduna credincioșii după slujba înmormântării sau vreun parastas), iar la etaj – un spațiu dedicat copiilor unde se vor desfășura activități educative (ex. ateliere de creație, meditații și jocuri cu scop educativ)”, a precizat preotul paroh, Florin Alecse.