La Ciorani tradițiile legate de colindat se păstrează cu sfințenie de peste 150 de ani. Imaginile cu Plugul Mare din Ciorani s-au viralizat rapid pe rețelele de socializare.
Mai multe imagini cu Plugul Mare din Ciorani au fost postate, duminică, pe rețelele de socializare.
Îmbracați frumos, ca la sărbătoare, cu cămăși de culoare roșie, veste brodate și pantaloni negri, dar și cu căciuli cu fundă roșie, tinerii din Ciorani au plecat la colindat pe străzile satului.
La Ciorani este, de altfel, cel mai inedit plug, pentru că baza o reprezintă un tractor decorat cu flori, icoane și steaguri. Cei care mențin tradiția spun că decorarea „plugului” a început încă din luna noiembrie.
Conform tradiției, evenimentul este unul zgomotos. Pe durata în care plugul se plimbă prin comună, clopoțeii răsună continuu, iar tinerii trosnesc din bice.
Imaginile cu Plugul Mare din Ciorani s-au viralizat rapid. „Bravo, cele mai frumoase tradiții. Cel mai frumos plug”, au scris cei au urmărit imaginile cu Plugul Mare de la Ciorani.
Citește și: Colindători pe străzile din Ploiești. Tradiția colindatului, în mai multe localități din Prahova – VIDEO, FOTO