Mai mulți ploieșteni din zona Malu Roșu și Vest au reclamat, marți, că aerul este irespirabil. Oamenii s-au plâns că „nu se poate respira”.
Ploieștiul este un oraș poluat de zeci de ani. Aerul a devenit irespirabil, marți, iar mai mulți locuitori din zonele Malu Roșu și Vest s-au plâns că în atmosferă persistă un miros de sulf, de acid și de alte substanțe toxice.
„În zona Malu Roșu este un miros puternic de insecticid. La fel și la intersecția de la Nord. Nu poți respira. Ustură pe nas când respiri”, ne-a scris unul dintre cititorii Observatorulph.ro
„În zona de vest a orașului, mai exact pe strada Târgoviștei, este un puternic miros de iod și sulf, practic nu se poate respira”, a reclamat un alt cititor din zona de Vest a orașului.
Sesizări au existat și în zona Malu Roșu din Ploiești. „De 30 de minute, în zona Malu Roșu, pe străzile Deliei și Oltului este un miros insuportabil de acid”, a reclamat un alt ploieștean din această zonă.
O sesizare, prin care era semnalat faptul că miroase a substanțe toxice pe Șoseaua Vestului, a fost înregistrată și la Dispeceratul Primăriei Ploiești.
Citește și: Ministerul Mediului promite repararea stațiilor de monitorizare a calității aerului din Ploiești
Din păcate, pe site-ul calitateaer.ro nu sunt date publicate cu privire la poluarea generată de anumiți indicatori, având în vedere că anumite echipamente sunt defecte.
În schimb, pe site-ul Primăriei Ploiești au fost înregistrate depășiri la indicatorul benzen, în diverse zone ale orașului.
Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova cu privire la sesizările cetățenilor.