- Publicitate -

Un urs a fost filmat într-o gospodărie din Valea Călugărească. Reacția autorităților VIDEO

Un urs a fost filmat de camerele de luat vederi amplasate la o stupină din Valea Călugărească. Animalul, care a dat iama în stupi, urmează să fie relocat în regim de urgență.

Ursul a dat atacul, sâmbătă noapte, într-o stupină din satul Schiau din comuna Valea Călugărească. Animalul a fost surprins de camerele de luat vederi amplasate în zona stupinei.

- Publicitate -

Citește și Mesaj RoAlert pentru prezența unui urs în zona parcului din Bușteni

Vizita ursului la stupină a continuat, se pare, și pe parcursul altor nopți, însă din fericire nu a atacat niciun om.

Culmea este că până acum nu au mai existat sesizări de acest fel, iar ultima sesizare cu privire la prezența unui urs ar fi avut loc în zona Valea Cucului, la Iordăcheanu.

- Publicitate -

Un cititor al Observatorulph.ro ne-a trimis imagini cu ursul care s-a delectat, câteva nopți la rând, cu miere.

Ursul care a atacat stupina va fi relocat

Am constituit echipa de intervenție. Am anunțat Jandarmeria și AJVPS Prahova. Am încheiat un contract cu aceștia pentru prestări servicii de permanență pentru intervenție imediată privind prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urși brun. Am încheiat un contract de prestări servicii cu medicul veterinar și acum urmează să intervenim pentru relocarea ursului”, a precizat Ioana Neagu, primar Valea Călugărească.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -