Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare de cod galben de vânt, valabilă în zona de munte din Prahova. La altitudini de peste 1800 de metri, se vor semnala ninsori cu intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 80…90 km/h, viscol.
Atenționarea de cod galben de vânt este valabilă, luni, până la ora 11.00, în zona de munte din Prahova, la altitudini de peste 1800 metri.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în această zonă va fi ninsoare asociată cu intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 80…90 km/h, viscol.
În Prahova vremea s-a răcit considerabil. Dacă în weekend, la Ploiești, au fost temperaturi de 18 grade Celsius, luni dimineață mercurul în termometre a urcat doar până la 5 grade Celsius.