- Publicitate -

Străzile din Berceni transformate în tranșee din cauza lucrărilor la canalizare. „Dacă trimit la Primărie facturile de la service îmi va scădea impozitul?” – Reacția primarului [FOTO]

Data:

Locuitorii satului Berceni, situat la aproximativ cinci kilometri de Ploiești, au ajuns la capătul răbdării din cauza lucrărilor efectuate pe străzi pentru introducerea rețelei de canalizare.

- Publicitate -

Oamenii susțin că s-au săturat să-și distrugă mașinile și totodată acuză conducerea localității de cheltuieli inutile, în contextul în care străzile arată ca după bombardament.

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Cosminei Pandele, edilul localității, iar aceasta a precizat că actuala situație va mai dura până la sfârșitul lunii decembrie.

„Vreau să vă aduc la cunoștință faptul că este inadmisibil să mai fim bătaia de joc a celor care ar trebui să administreze ca niște gospodari localitățile în care noi, cetățenii, locuim și plătim taxe, impozite, rovignete și alte taxe pentru a folosi decent drumurile locale/naționale.

- Publicitate -

La o distanță de cinci kilometri de municipiul Ploiești, în comuna Berceni, de trei ani de zile suntem bătaia de joc a administrației locale, în sensul că folosind scuza canalizării au fost distruse drumurile din comuna. De trei ani ne chinuim mașinile prin „hârtoapele” rămase în urma lucrărilor. Însă de o saptamana, cu promisiunea că urmează să fie „plombate” aceste hârtoape, s-a pregătit drumul pentru această lucrare de „anvergura” prin adâncirea găurilor în șosea, transformându-le în adevărate tranșee.

De vineri, cel puțin jumătate din locuitorii străzii ne-am distrus mașinile. Și ce este mai rău este faptul ca urmează un alt weekend în care nu se va lucra, evident, și în care vom fi nevoiți să fim consemnați la domiciliu mai degrabă decât să ne distrugem autoturismele.

Mă întreb, dacă aș trimite la Primăria Comunei Berceni facturile din ultimii trei ani de la service, mi se va scădea din impozit contravaloarea acestora?!

- Publicitate -

Când doamna primar Cosmina Pandele a fost întrebată de ce cheltuie banii contribuabililor pe evenimente de genul „Zilele comunei” – „Bercenifest” , când sunt atâtea de făcut, respectiv racordarea la canalizare, ca să știm de ce ne-am sacrificat mașinile atâția ani, aceasta a răspuns: „Dar ce voi când construiți o casă nouă și sunteți cu ea în construcții, nu faceți un grătar, să vă mai distrați ?”.

Rușine. Vă trimit poze cu strada mea, strada Traian din comuna Berceni, sat Berceni, stradă pe care doamna primar nu trece cu mașina dânsei și normal că nu ii pasă.”, ne-a scris pe adresa redacției la sfârșitul săptămânii trecute un locuitor nemulțumit de această situație.

Contactată pentru un punct de vedere, Cosmina Pandele, primarul comunei Berceni, a declarat că lucrările de canalizare sunt în execuție, iar la finalizarea acestor străzile vor fi aduse la stadiul inițial, cel avut înaintea demarării proiectului. Cosmina Pandele susține că lucrările au fost desfășurate etapizat și că începând cu anul 2020, de când au fost începute străzile au fost pietruite de șase ori, pentru că se surpă foarte des. Străzile din comuna Berceni au o lungime totală de aproximativ 40 de kilometri.

- Publicitate -

Totodată, edilul a mai precizat că până la finalul anului toate străzile care au fost transformate în șantier în anul 2020, atunci când a debutat proiectul, vor fi reparate.

„Lumea este deranjată de acest disconfort. Și eu circul în aceeași comună însă exemplu legat de mașini mi se pare o exagerare. Șantierul este marcat. Cât despre strada Traian, acolo este o zonă cu probleme de sol, fiind nisipos. În mod intenționat am lăsat acea stradă, ca să se compacteze natural. S-a intervenit cu piatra de cel puțin cinci ori și tot se surpă.

Până la finalul anului străzile vor fi reparate iar de anul viitor va începe un proiect de reabilitare a tuturor străzilor din comună.”, a declarat luni dimineață Cosmina Pandele, primarul comunei Berceni.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Cum va fi vremea până la jumătatea lunii februarie

Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în...

21 de intervenții Salvamont în Prahova, în ultimele 24 de ore

Salvamontiștii au salvat de pe munte, în ultimele 24...

Cum decurge la Ploiești campania gratuită de sterilizare a animalelor

Aproximativ 150 de câini și pisici au fost sterilizați...

Tik Tok a devenit nefuncțional în SUA

TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore...

Polițist cercetat penal după ce a provocat două accidente în câteva minute

Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cutremur de 3,2 grade Richter, la 90 de km de Ploiești

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

Cum va fi vremea la Ploiești. Prognoza ANM în februarie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza...

Transporturi agabaritice în Prahova. Rutele folosite

Centrul Infotrafic a anunțat, joi, că vor avea loc...

Atenționare pentru schiori la Sinaia. „Schiați cu prudență!”

Administratorii domeniului schiabil din Sinaia au lansat, joi, o...
- Publicitate -

Locuitorii din Azuga au acces gratuit pe pârtia Sorica

Locuitorii din Azuga au, începând de miercuri, acces gratuit...

Cozi la instalațiile de transport pe cablu din Sinaia. Lista pârtiilor deschise

Iubitorii sporturilor de iarnă au luat cu asalt instalațiile...

Răcire accentuată a vremii în weekend. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo...