256 de elevi din Mănești vor învăța, de la anul, într-o școală ultramodernă. Unitatea de învățământ va avea și o sală de sport la standarde europene

0

Obiectivul „Școala și sala de sport” prinde contur la Mănești. Noua construcție are ca termen de finalizare luna iunie a anului 2022, investiția fiind realizată pe fonduri europene, cota de participare a administrației locale fiind de 2% din valoarea totală a lucrării de peste 7 milioane de euro.

La momentul de față se face o reorganizare a rețelei școlare, potrivit cerințelor Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Și asta deoarece, în noua construcție, amplasată în centru comunei, vor fi transferați și copiii din clasele 0 -V, care învață în patru unități de învățământ din patru sate, unde sunt incluși și preșcolarii.

După primirea avizului conform de la IȘJP, va fi emisă o hotărâre de Consiliu Local cu privire la aprobarea rețelei școlare pentru anul de învățământ 2022 -2023.

În școala nouă ce va fi finalizată, așa cum precizam, în iunie 2022, vor învăța 256 de elevi. Unitatea de învățământ va dispune de 10 săli de curs, toate dotate la standarde moderne.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău