Lucrări de construcție la podul peste pârâul Azuga. Restricții pe DN1 Ploiești – Brașov pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone

0

Traficul rutier pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone este deviat pe DN1 Ploiești – Brașov, pe raza localității Azuga, în zona podului peste pârâul Azuga, unde au loc lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic. Traficul pentru această categorie de vehicule este deviat pe DN 1A Ploiești-Cheia-Săcele/Ploiești-Târgoviște.

Centrul Infotrafic a anunțat că, pe DN1 Ploiești Ploiești – Brașov, la km 135+332 metri, în localitatea Azuga, județul Prahova, este instituită restricție de circulație pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

În zonă sunt executate lucrări de construcție a podului peste pârâul Azuga.

„Traficul pentru această categorie de vehicule este deviat pe DN 1A Ploiești-Cheia-Săcele/Ploiești-Târgoviște. Lucrările sunt preconizate a se desfășura până la data de 15 decembrie 2021”, a anunțat Centrul Infotrafic.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, Centrul Infotrafic recomandă conducătorilor auto să ruleze cu prudență sporită, să păstreze distanța regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcției de deplasare.

„De asemenea, recomandăm șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să pună în funcțiuni luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc, să acorde prioritate la ieșirea din spațiile de servicii și să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate”, a precizat Centrul Infotrafic.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău