Percheziții în Ploiești la persoane bănuite că au furat, prin violență, geanta unei femei în vârstă de 95 de ani

Polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Ploiești au efectuat, miercuri dimineață, trei  percheziții domiciliare, în Ploiești, la persoane bănuite de tâlhărie calificată. Două persoane sunt bănuite că i-ar fi furat, prin violență, geanta unei femei în vârstă de 95 de ani.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a anunțat că, miercuri dimineață, au avut loc trei percheziții în municipiul Ploiești, la persoane care i-ar fi furat, prin violență, o geantă unei femei în vârstă de 95 de ani.

„Din cercetări a reieșit că, în data de 11 februarie a.c., persoanele bănuite ar fi deposedat, prin violență, o femeie, de 95 de ani, de geanta personală, care conținea documente personale și bani”, a precizat IPJ Prahova.

Două persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 2.000 de lei.

Foto cu caracter ilustrativ

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău