- Publicitate -

UPDATE – Operațiunea amplă de salvare în Bucegi, cu 20 de salvamontiști. Doi bărbați au căzut 200 de metri, din zona Acele Morarului

Data:

Aproximativ 20 de salvamontiști din Prahova au fost mobilizați să intervină miercuri seară în masivul Bucegi pentru recuperarea a doi turiști care au căzut în gol aproape 200 de metri. Din fericire, victimele sunt încă viață.

- Publicitate -

UPDATE 2 Comunicatul ISU Prahova:

In data de 21.10.2020 a fost primit un apel prin SNUAU 112 cu privire la 2 persoane cazute constiente in zona montană Valea Cerbului- Acele Morarului. Aseară, Salvamontul a ajuns la cele 2 persoane, constiente, dar netransportabile (cu politraumatisme), rămânând pe timpul nopții pe munte, urmând ca in aceasta dimineața sa fie coborâte și transportate la spital.Victimele (2 barbati aprox 40 de ani politraumatizati constienti) au fost coborate intr-o vale. Este posibil sa se solicite elicopterul pentru transportarea lor la spital.

UPDATE 1: Potrivit Salvamont România, este vorba despre un grup organizat, format din trei, conduși de un ghid.

- Publicitate -

Una dintre persoanele accidentate are traumatisme la mâini și torace, iar despre cea de-a doua victima, aflată undeva deasupra locației unde este căzută prima victima, nu se cunosc încă informații exacte.

Știre inițială

Acțiune în derulare a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Public Județean SALVAMONT Prahova, Serviciului Public Local Bușteni și Serviciului Public Local Sinaia pentru salvarea a doua persoane căzute în zona Acele Morarului, din masivul Bucegi.
Acțiunea se anunță extrem de dificila, se va întinde mult în noapte și salvamontiștii spera ca afecțiunile celor doi sa le permită sa reziste pe durata acțiunii si temperaturilor scazute din timpul nopții.

- Publicitate -

Potrivit primelor informații comunicate de Salvamont Bușteni și publicate pe pagina oficială de facebook, evenimentul s-a produs în zona Acele Morarului.

În urma evenimentului, unul dintre bărbați ar avea coastele fisurate, iar celălalt un umăr dislocat și o fractură la picior.

Aproximativ 20 de salvamontiști din Bușteni și Prahova se deplasează la această oră (21,10) spre locul accidentului, prin Valea Cerbului, iar o altă echipă prin Vârful Omu.

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -