- Publicitate -

Două firme mari din Câmpina anunță continuarea unor proiecte prin care sprijină comunitatea locală, însă nu prin intermediul Primăriei

Rezultatele contrelor politice din campania electorală se simt și după încheierea alegerilor.

Câmpina TV citează un comunicat al sociatăților Neptun și Soceram:

„Având în vedere informațiile contradictorii care circulă în mediul online, societățile SOCERAM SA și NEPTUN SA aduc la cunoștința opiniei publice faptul că vor fi duse la bun sfârșit angajamentele asumate privind ajutorarea școlilor, elevilor și persoanelor cu o situație materială precară.

De asemenea, așa cum am anunțat anterior, combustibilul se va vinde la preț redus în cele trei stații ETU OIL&GAS până la 31 decembrie 2020; farmaciile Medimfarm din Câmpina vor acorda un discount de 20% la toate produsele care nu necesită prescripție, până la finalul anului; societatea PALTINU SA nu va percepe chirii, pentru spațiile deținute, în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2020.

Facem precizarea că Primăria Municipiului Câmpina NU VA MAI FI IMPLICATĂ în proiectele derulate de SOCERAM SA și NEPTUN SA, contractele urmând să fie încheiate direct cu beneficiarii – spitale, unități de învățământ, instituții de cult.”

Excluderea Primăriei Câmpina din proiectele derulate de omul de afaceri Mihai Anastasescu este rezultatul a ceea ce s-a întâmplat în campania electorală, când acesta a anunțat public că nu-l susține pe Alin Moldoveanu, cel care a și câștigat alegerile. Detaliile scandalul au fost publicate de Observatorulph.ro AICI.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

O zi la Karpatia Horse Show 2022. Festival, spectacol și bună dispoziție pentru toată familia

De când mă știu mi-au plăcut caii. Nu mă pricep la rase, nu mă pricep nici la cum trebuie să arate un cal „frumos”,...

Accident pe DN1B, la Ploieștiori. O minoră în vârstă de 10 ani a fost transportată la spital

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, pe DN1B, pe raza localității Ploieștiori după ce două auto au intrat în coliziune. În urma impactului, o...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Traficanți de droguri, arestați preventiv. Rețeaua a fost destructurată (VIDEO)

Începând cu luna martie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Ploiești,...

O zi la Karpatia Horse Show 2022. Festival, spectacol și bună dispoziție pentru toată familia

De când mă știu mi-au plăcut caii. Nu mă pricep la rase, nu mă pricep nici la cum trebuie să arate un cal „frumos”,...

Accident pe DN1B, la Ploieștiori. O minoră în vârstă de 10 ani a fost transportată la spital

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, pe DN1B, pe raza localității Ploieștiori după ce două auto au intrat în coliziune. În urma impactului, o...

Mihai Tonsciuc, ploieștean și consilier local: “Iulian Dumitrescu este vinovat pentru că nu avem apă caldă în Ploiești”

Mihai Tonsciuc, consilier local și ploieștean, a acceptat invitația de vorbi deschis despre ceea ce se întâmplă în Ploiești cu apa caldă. În cadrul...

„Nimeni nu mai vrea să lucreze într-un spital de stat. În doi ani, riscăm să rămânem fără medici pediatri!”

Nemulțumiri la Spitalul de Pediatrie din Ploiești. Periodic, părinții se plâng că așteaptă cu copiii bolnavi ore în șir la triajul de la UPU....
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -