Răspunsul APM cu privire la praful alb de la Brazi: „Nu este clasificat ca fiind periculos”

0

Agenția de Protecție a Mediului Prahova a confirmat faptul că a fost notificată despre incidentul tehnic înregistrat la Brazi, miercuri, 29 iulie, din cadrul instalației de cracare catalitică, dar și că, potrivit agentului economic, „catalizatorul nu este clasificat ca fiind periculos”.

Incidentul a avut loc miercuri, 29 iulie, când locuitorii din Brazi s-au trezit că au casele, autoturismele, plantele și străzile acoperite cu un strat de praf alb.

Agenția de Protecție a Mediului Prahova a precizat că „a primit adresă din partea societății OMV Petrom SA, prin care a fost notificată despre incidentul tehnic din data de 29.07.2020, din instalația de cracare catalitică în strat fluidizat, prin care s-a pierdut catalizator din regenerator”.

Mai mult, spun reprezentanții APM în adresa transmisă la redacție, „conform documentelor puse la dispoziția APM Prahova de către operatorul economic, catalizatorul nu este clasificat ca fiind periculos”.

APM Prahova a transmis și un grafic cu privire la monitorizarea calității aerului înconjurător pentru indicatorul PM 10, din data la care a avut loc incidentul, date colectate prin stația automată de monitorizare PH4 – primăria Brazi.

Reamintim faptul că după incidentul tehnic, mașinile de la Rafinărie de igienizare/spălare stradală au efectuat curățarea străzilor, iar Primăria Brazi a anunțat că „pentru disconfortul creat s-a stabilit că toate mașinile din care au nevoie de spălare, pot merge în stații OMV Petrom din Ploiești să spele mașina gratuit doar cu buletinul de Brazi”.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău