- Publicitate -

Principalele investiții realizate de primarul Paul Costin Cazanciuc, în Râfov – FOTO

Considerat un exemplu de administrație locală competentă din mediul rural, Paul Costin Cazanciuc a realizat numeroase investiții importante în cei 8 ani de mandat.

Cetățenii comunei Râfov beneficiază de numeroase obiective de investiții realizate sau aflate în faza de execuție.

Dintre acestea, amintim următoarele:

▪modernizarea infrastructurii din domeniul educației – Școala și Grădinița din satul Sicrița; Școala Mălăiești cu clasele V-VIII, sala de sport nou înființată; Școala Mălăiești cu clasele I-IV, înființarea unui teren de sport sintetic; dezafectarea școlii Râfov în vederea realizării unui Centru de zi tip After school pentru tineri; modernizarea școlii din satul Palanca;

▪extinderea accesibilității cetățenilor la utilitățile publice: introducerea canalizării pentru 6 sate; alimentare cu apă la satele Buda și Palanca etc;

▪modernizarea infrastructurii rutiere atât pe străzile din interiorul comunei, dar și a DJ-urilor 101 D Râfov-Buda, 139 Ploiești-Râfov prin Programul de turnare covoare asfaltice derulat de Consiliul județean Prahova;

▪ îmbunătățirea calității serviciilor de televiziune și internet prin instalarea fibrei optice la nivelul comunei;

▪sporirea siguranței instituționale prin realizarea serviciilor de instalare a echipamentului video.

Într-o postare pe pagina de Facebook, președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, laudă calitățile de administrare a comunei Râfov ale primarului Paul Costin Cazanciuc, precum și ambiția și puterea de muncă cu care a dus comuna la un alt nivel de dezvoltare rurală.

“Comuna prahoveană Râfov – primar harnic și milioane de lei accesate prin PNDL, parteneriatele cu Consiliul Județean Prahova și fonduri europene. E clar că domnul primar Cazanciuc Paul Costin are ambiția și puterea de muncă necesare pentru ca administrația din comuna Râfov să facă pasul către un nou nivel de dezvoltare rurală în beneficiul comunității sale și nu pot decât să îi urez mult succes și cât mai multe realizări!”, a scris președintele CJ Prahova pe Facebook.

(P)

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Dolarul american a depășit pragul de 5 lei. Ce facem cu banii de la saltea?

Dolarul american a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 5 lei. Asta e realitatea pe care acum un an de zile nu...

Primăria Blejoi a primit finanțare pentru extinderea sistemului de canalizare prin Programul “Anghel Saligny”

Primăria Blejoi se numără printre autoritățile locale care au solicitat și primit finanțare prin prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Astfel, Primăria Blejoi va...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Mai multe localități din Prahova, fără curent electric din cauza unui transport agabaritic

Mai mulți locuitori din Prahova au reclamat, duminică seară, că au rămas fără curent electric, fără nicio atenționare din partea operatorului care furnizează acest...

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

Ploieșteanul de geniu care a refuzat, din convingere, să îi sculpteze bustul lui Ceaușescu

A făcut un gest de probitate morală ce l-ar fi putut costa scump. A fost sculptorul care a refuzat categoric să îi facă bustul...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -