Festival timp de trei zile, în weekend, la Teișani. Ruralympics a ajuns la a două ediție

0

Festivalul Ruralympics (Rural Olympics) organizat pe stadionul din satul Olteni, comuna Teișani, a ajuns la a două ediție.

Timp de trei zile localnicii, prahovenii și nu numai, sunt așteptați să ia parte la o serie de activități precum jocuri sportive, concursuri, dar și jocuri tradiționale.

Ruralympics este un eveniment organizat de 21 de voluntari ai Corpului European de Solidaritate, din țări precum Franța, Spania, Estonia, Grecia, Georgia, India, Pakistan, Germania și România găzduiți de Curba de Cultură.

„Ruralympics (Rural Olympics) este un eveniment de trei zile plin de provocări creative în diverse discipline bazate pe cultura rurală. A luat naștere în inima județului Prahova, și este co-creat cu ajutorul unei echipe interculturale de tineri, anul acesta fiind deja la a doua ediție.

Festivalul a fost gândit cu scopul de a prezenta și recompensa abilități ce derivă din viața satului, și de a scoate în evidență partea distractivă a mediului rural.

Ne dorim să creăm un context pentru localnici să se întâlnească și să petreacă timp de calitate împreună, construind astfel un sentiment de comunitate.

Vrem să arătăm așadar potențialul acestui tip de activități pentru dezvoltarea comunitară, ele fiind benefice prin crearea unui cadru ce stimulează cooperarea, convivialitatea și inovația.

În cele trei zile de festival o serie de activități și competiții se vor desfășura în paralel, precum: ateliere, jocuri sportive, concert, concursuri, jocuri tradiționale și multe altele.

Deși focusul evenimentelor este pe tineri, vom avea câte ceva pentru toată lumea, indiferent de vârstă, așa că nu ezitați să veniți cu toată familia sau grupul de prieteni și să participați la jocuri, să vă uitați la cinema în aer liber sau să petreceți niște timp în locurile special amenajate unde vă puteți relaxa.

Siguranța noastră a tuturor va prima, prim urmare toate activitățile vor avea un număr redus de participanți care vor sta distanțați și nu va exista contact între ei, sau între ei și organizatori.

Festivalul va avea loc pe stadionul din Olteni, comuna Teișani și se va desfăura pe 31 iulie și 1 și 2 august, începând cu ora 15 și până în jurul orelor 22 – 23. Intrarea este liberă, dar permisă doar cu mască de protecție și verificarea temperaturii.

Detaliile și programul sunt în curs de actualizare, așa că fiți cu ochii în patru pe pagina evenimentului, AICI!

Ruralympics este un eveniment organizat de 21 de voluntari ai Corpului European de Solidaritate, din țări precum Franța, Spania, Estonia, Grecia, Georgia, India, Pakistan, Germania și România găzduiți de Curba de Cultură.

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România.

Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.”

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău