Acțiune amplă la terase, în zonele aglomerate, dar și pe șoselele din Prahova. Șofer beat prins la volan la Tinosu și amenzi pentru nepurtarea măștii

0

Polițiștii prahoveni au desfășurat o nouă acțiune pentru prevenirea și combaterea răspândirii Covid-19. Verificările au inclus controale în zonele aglomerate, la terase și în mijloacele de transport, dar și razii pe șoselele din județ. În timpul verificărilor, polițiștii au depistat la volan și un conducător auto care era în stare de ebrietate.

Echipele mixte formate din aproximativ 240 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova și ai Direcției de Sănătate Publică Prahova au verificat, vineri, modul de respectare a normelor legale impuse în perioada stării de alertă, acționând în zonele aglomerate, terase și în mijloace de transport în comun.

„În cadrul activităților au fost controlate 21 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun), fiind legitimate 461 de  persoane și verificate 453 de autovehicule (dintre acestea 87 de mijloace de transport public în comun)”, a precizat IJP Prahova.

Polițiștii au efectuat verificări la 81 societăți comerciale, fiind aplicate în total 85 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 33.200 de lei.  Dintre acestea, 34 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 39 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, iar 12 pentru fapte de natură economică.

La Tinosu, pe DJ 101 G, polițiștii rutieri au oprit la control un autoturism condus de un bărbat care era în stare de ebrietate.

„Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul respirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a precizat IJP Prahova.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău