Primarul Alin Moldoveanu, viceprimarul și consilierii de la Poiana Câmpina, cu motocoasele la treabă prin toată comuna – FOTO/VIDEO

0

La Poiana Câmpina a devenit o obișnuință ca primarul Alin Moldoveanu, viceprimarul și o mare parte a consilierilor locali să participe efectiv la diverse acțiuni desfășurate pe domeniul public. De exemplu, la campaniile de curățenie, la lucrările de igienizare de la unitățile de învățământ, la operațiunile de dezinfecție.

Sâmbătă, 27 iunie 2020, primarul, viceprimarul și mai mulți consilieri locali de la Poiana Câmpina, cărora li s-au alăturat mai mulți cetățeni din comună, au cosit, efectiv, pe domeniul public.

A plouat foarte mult în ultima perioadă, iarba și buruienile au crescut peste tot, prin parcuri, pe marginea drumurilor, în zonele verzi, astfel că se impunea o astfel de acțiune la nivelul întregii comune. S-a intervenit inclusiv în dreptul acelor proprietăți unde locuiesc bătrâni sau persoane cu probleme de sănătate și care nu ar fi putut rezolva cu forțe proprii această problemă.

Aleșii locali au venit cu motocositoarele de acasă și au intervenit în toate satele comunei reușind astfel, într-o singură zi, să cosească în aproape toate locurile unde se impunea acest lucru.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău