FOTO-Cum arată cel mai modern parc din Prahova: locuri de joacă, aparate de fitness, masă de tenis și spațiu de relaxare pentru bunici

O suprafață de 1600 de metri pătrați situată în zona centrală a Băicoiului a fost transformată radical într-unul dintre cele mai moderne parcuri din Prahova, în urma implementării unui proiect îndrăzneț al Primăriei. 

Marius Constantin, edilul orașului Băicoi, a declarat pentru observatorulph.ro că necesitatea amenajării unui astfel de spațiu era stringentă, mai ales că terenul unde a fost construit parcul era practic „abandonat”.

Parcul este împărțit în trei zone destinate copiilor, adulților cât și persoanelor în vârstă și a fost botezat „Bucuria Copiilor”.

Astfel, pe lângă mobilierul specific locurilor de joacă, în parc au fost amplasate și bănci, coșuri de gunoi, dar și aparate de fitness și o masă de tenis.

Investiția a fost realizată cu bani de la bugetul local, costul final fiind de 500 000 de lei.

Chiar dacă parcul este gata în proporție de aproximativ 80%, din cauza epidemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de autorități acesta va fi inaugurat la începutul toamnei.

(P)

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

1 COMENTARIU

  1. Daca vrei sa faci ceva,poti,dar daca praduiesti banii in interese personale nu faci nimic bun,vezi primaria Ploiesti,adica primaria si primarul zero. Oare chiar nu mai le e frica de nimic javrelor de la conducere?

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău