Alin Moldoveanu: „După finalizarea lucrărilor de canalizare, la Poiana Câmpina au început lucrările de modernizare a celor 13 străzi și alei din zona Gării” – FOTO

0

După finalizarea lucrărilor de canalizare, finanțate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 1, la Poiana Câmpina au început lucrările de modernizare a celor 13 străzi și alei din zona Gării, zilele acestea turnându-se aici primul strat de asfalt. Valoarea totală a investiției este de 2,6 milioane lei, bani alocați integral de la bugetul comunei.

Este una dintre investițiile importante care se derulează în prezent în comuna Poiana Câmpina.

În această zonă, anii trecuți, au fost schimbate integral conductele de gaz metan, cele vechi fiind extrem de uzate, apoi s-au desfășurat lucrările de introducere a canalizării pe toate străzile și aleile, iar acum se execută lucrările de modernizare a străzilor, modernizare care include realizarea de rigole pentru scurgerea apei pluviale și asfaltarea carosabilului.

„Cu asfaltarea străzilor se încheie, practic, modernizarea infrastructurii în toată această zonă din spatele Gării. Tot ce înseamnă utilități este pus la punct, modernizarea străzilor fiind ultima lucrare majoră care trebuia realizată aici și o realizăm acum, cu bani de la bugetul local”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu.

Se toarnă primul strat de asfalt, se amenajează rigolele, apoi se ridică la cotă capacele de canalizare și la final se va turna cel de-al doilea strat de asfalt.

(P)

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău