FOTO-Cum sunt fentate ordonanțele militare în Prahova. Polițiștii nu controlează călătorii din trenuri

0

Instituirea Stării de Urgență și introducerea restricțiilor privind libera circulația a împărțit România în două.

O parte dintre cetățeni au înțeles necesitatea unor astfel de măsuri și au limitat interacțiunea cu ceilalți, iar cealaltă parte a încercat, chiar cu prețul amenzilor, să ducă o viață la fel de normală ca înainte de pandemia de coronavirus.

Cazurile în care românii au sfidat autoritățile nu au fost puține, iar în Prahova, la fel ca și în celelalte județe ale țării, mii de persoane au fost amendate.

Pentru a reduce riscul de a fi opriți în trafic mulți prahoveni s-au orientat către un alt mijloc de transport: trenul. Astfel, potrivit unor surse ale observatorulph.ro, garniturile unui operat privat din Prahova au înregistrat în perioada recentă un număr de călători record.

Motivul? De când au fost instituite măsurile de distanțare socială și cele care restricționează libera circulație, niciun polițist nu a controlat pasagerii trenurilor din Prahova care circula pe rutele Măneciu – Ploiești (și retur) și Slănic – Ploiești (și retur).

Pe lângă riscurile la care sunt expuși mecanicii de locomotivă, mulți dintre călători nu poartă măști de protecție și preferă să circule în aglomerație decât să se deplaseze cu mijloacele proprii de transport.

Astfel, în zona gărilor de pe Valea Teleajenului și Valea Slănicului sunt parcate zilnic zeci de mașini, iar prahovenii se îngrămădesc în trenurile care circulă spre și dinspre Ploiești.

Aceleași surse au declarat pentru observatorulph.ro că în perioada Paștelui, comparativ cu alți ani, trenurile au avut un grad de ocupare și de 120%, sute de persoane preferând să se deplaseze la rude sau către destinațiile de vacanță, pe calea ferată.

Facem pe această cale un apel către IPJ, IJJ, MApN și Poliția Locală, să intensifice controale în zona gărilor din Ploiești și din Prahova.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău