Viziere pentru medicii de la Maternitatea Ploiești. Biblioteca „Nicolae Iorga” s-a alăturat echipei InfO1Robotics – FOTO

0

Specialiștii din cadrul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” s-au alăturat echipei InfO1Robotics din Ploiești pentru a sprijini la confecționarea vizierelor atât de necesare medicilor în lupta cu Covid-19. Primele astfel de echipamente au fost donate la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești.

În lupta medicilor împotriva Covid-19 se alătură tot mai multe persoane. De data aceasta este vorba despre specialiștii din cadrul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova.

Aceștia, în această grea perioadă, încearcă să vină în ajutorul medicilor aflați în linia întâi.

„Cu imprimanta 3D achiziționată pentru inițierea unui club de robotică, am considerat necesar să ne implicăm în realizarea de viziere, instrumente atât de necesare eroilor în halate albe, în zilele acestea. Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” s-a alăturat echipei InfO1Robotics din Ploiești și, astfel, am primit aplicația și know-how-ul – toate informațiile necesare pentru obținerea produsului finit – viziera”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Prahova.

Primele 45 de viziere au ajuns la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Prahova.

„Sperăm să reușim să realizăm cât mai multe viziere, pentru că Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga”, astăzi, este mai mult decât o bibliotecă”, precizează instituția, alături de mesajul #totul_va_fi_bine_daca_ne_implicam

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău