Spitalul Municipal Câmpina, transformat în spital-suport pentru tratarea cazurilor de coronavirus

0
997

Spitalul Municipal Câmpina va deveni unitate-suport COVID 19, adică o unitate medicală unde vor fi tratați pacienți infectați cu noul coronavirus, dar și persoane izolate la domiciliu ori aflate în carantină, practic va fi un suport al Spitalului de Boli Infecțioase de la Ploiești. Și este vorba despre întreg spitalul de la Câmpina, nu doar despre secția din Strada Vasile Alecsandri, de unde au fost externați toți pacienții și unde s-au amenajat deja o sală specială de intervenții chirurgicale și un salon de reanimare.

Decizia aparține DSP Prahova și urmează ca Spitalul Municipal să primească o serie de clarificări cu privire la ceea ce are de făcut din momentul în care devine unitate-suport COVID 19. Cel mai probabil, în perioada imediat următoare vor fi externați toți pacienții aflați acum în Spitalul Municipal pentru a se putea implementa procedurile de suport, adică pregătirea spitalului în vederea primirii viitorilor pacienți, potrivit campinatv.ro.

Cert este că toate cazurile grave de infectare cu coronavirus vor intra obligatoriu la spitalele mari de boli infecțioase, în timp ce spitalele-suport vor prelua urgențele medico-chirurgicale, pacienți cu diferite probleme de sănătate, dar care sunt și infectați cu noul coronavirus, inclusiv pacienți asimptomatici, dar infectați, inclusiv pacienți aflați în autoizolare ori carantină, care ar putea fi infectați cu noul coronavirus.

Precizăm faptul că Policlinica Municipală (ambulatoriul spitalului) a fost deja închisă. Nu ne rămâne decât să sperăm că, înainte de transformarea în unitate-suport, Spitalul Municipal Câmpina va fi dotat cu echipamentele de protecție necesare, astfel încât cadrele medicale să nu fie expuse niciunui pericol, iar procedurile şi protocoalele de tratament vor fi implementate integral, astfel încât actul medical să fie făcut în siguranţă, iar pacienţii să fie trataţi în mod corespunzător din toate punctele de vedere.

sursa: campinatv.ro

sursa foto: campinatv.ro

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here