Administrația locală din comuna Valea Călugărească are în plan, pentru prima jumătate a acestui an, un proiect care să vină în sprijinul crescătorilor de animale de pe raza comunei.
Conform edilului Vasilică Neacșu, autoritățile locale fac demersurile necesare pentru îndemnarea proprietarilor de bovine de a intra într-o asociație de fermieri și a revitaliza sectorul de creștere a animalelor de pe raza comunei. ”Intenția noastră este de a-i convinge pe crescătorii de animale din comună de a-și înființa o asociație. În momentul de față, suntem la faza întâlnirilor zonale, în sensul că am programat întâlniri cu crescătorii de animale în fiecare sat al comunei. Stăm de vorbă cu oamenii și încercăm să-i convingem de beneficiile asocierii și de faptul că o asociație de crescători de animale nu seamănă deloc cu vechile CAP-uri, de care oamenii au o frică împământenită. Menirea nostră este să le prezentăm beneficiile unei asociații de profil”, ne-a declarat primarul Vasilică Neacșu în cadrul emisiunii Info Prahova de duminica trecută. Acesta susține că, dacă proprietarii de bovine vor conștientiza importanța asociației de crescători de vite, până la finalul primăverii acest vis va deveni realitate. ”Am purtat discuții cu o parte din ei și mulți sunt dispuși să facă acest pas. Oamenii trebuie să înțeleagă că această asociație va fi doar a lor, nu a unei singure persoane, și că prin intermediul asociației pot accesa fonduri europene și subvenții masive de la APIA pentru îmbunătățirea condițiilor de creștere a animalelor și pentru întreținerea islazului pe care noi, ca administrație locală, îl punem la dispoziția lor. La momentul de față, comuna Valea Călugărească are o suprafață de circa 300 de hectare de islaz, însă au mai rămas foarte puține animale în curțile oamenilor”, a mai precizat Vasilică Neacșu. Mai multe detalii despre acest subiect puteți afla urmărind înregistrarea de mai jos a emisiunii sau accesând secțiunea Info Prahova a site-ului www.observatorulph.ro.