spitalul-judetean-ploiesti_be804.jpg

Femeia, în vârstă de 30 de ani, a fost transportată, în comă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, după ce a fost lovită de un autoturism.

Accidentul rutier a avut loc, marți seară, pe DN1, pe raza localității Sinaia, pe sensul Brașov - Ploiești. O conducătoare auto, în vârstă de 35 de ani, a lovit cu mașina o femeie, în vârstă de 30 de ani, pe fondul unei traversări neregulamentare.

Persoana rănită, în vârstă de 30 de ani, a fost transportată în stare gravă la spital. Mai întâi a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe a Spitalului Sinaia, iar ulterior, având în vedere starea gravă a pacientei, a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și: Accident la Sinaia! O femeie-pieton, transportată la spital, în stare gravă UPDATE

În momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, victima era în comă și prezenta un traumatism cranio-cerebral grav, precum și mai multe fracturi.

În regim de urgență, pacienta a suferit o intervenție chirurgicală, însă în această dimineață a decedat din cauza traumatismelor grave suferite.

foto cu caracter ilustrativ

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg