gripa-prahova_56248.jpg

Gripa face ravagii inclusiv în Prahova. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a confirmat, marți, decesul a două persoane din Prahova, din cauza gripei.

Ultimul deces din cauza gripei a avut loc marți, 28 ianuarie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Prahova, care avea condiții medicale preexistente și era nevaccinat anti-gripal.

În acest caz, specialiștii din cadrul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, au confirmat prezența virusului gripal tip A, subtip (H1)pdm09.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și: Cazuri de gripă confirmate în Prahova!

Primul deces din cauza gripei în Prahova, de la începutul anului, a avut loc în data de 21 ianuarie. Persoana decedată este o femeie, în vârstă de 65 ani, care, potrivit specialiștilor, avea condiții medicale preexistente și era nevaccinată anti-gripal.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în acest caz a fost confirmată existența virusului gripal tip A, subtip (H1)pdm09. 

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a precizat că, în ultima perioadă, la nivel național, s-au înregistrat opt decese din cauza gripei, dintre care două în Prahova.

Celelalte cazuri de deces din cauza gripei s-au înregistrat în Hunedoara, Argeș, București, Sibiu și Bistrița-Năsăud.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg