Membrii Centrului local de combatere a bolilor Prahova s-au întâlnit, luni, în ședință extraordinară, pentru a lua act și a aproba noi programe de măsuri privind combaterea pestei porcine africane, după ce atât DSVSA Prahova și IDSA București au confirmat existența de noi cazuri.
Este vorba despre cazurile de pestă porcină confirmate, săptămâna trecută, pe fondurile de vânătoare 6 Cosmina și Negoiești.
Citește și: Noi focare de pestă porcină africană în Prahova
Mai mult, planurile vizează și noile cazuri de pestă porcină africană confirmate la cei opt mistreți descoperiți morți pe fondul de vânătoare 42 Malu Roșu.
Principala măsură trasată în cazurile celor trei focare de pe fondurile de vânătoare din Prahova vizează uciderea tuturor mistreților în termen de 60 de zile.
Totodată, în cazul focarului de pe fondul de vânătoare 42 Malu Roșu au fost identificate localitățile din zona infectată care are o rază de km, respectiv comuna Chiojdeanca satele Chiojdeanca, Nucet, comuna Apostolache (satele Mârlogea, Aăostolache, Udrești, Valea Cricovului, Buzota, comuna Sângeru satele Sângeru, Tisa), comuna Gornet Cricov (satele Valea Seacă, Dobrota, Țărculești, Gornet Cricov, Coșerele, Priseaca, comuna Tătaru satele Siliștea, Podgoria, Tătaru), comuna Călugăreni (satul Călugăreni), comuna Ceptura (satele Malu Roșu, Ceptura de Sus, Ceptura de Jos, Rotari), comuna Fântânele satul Bozieni, comuna Iordăcheanu (satele Iordăcheanu, Plavia, Străoști, Mocești, Valea Cucului, Vărbila), Urlați (Jercălăi), Podenii Noi (satele Podenii Noi, Valea Dulce, Popești, Sălcioara, Mehedința, Rahova, Nevesteasca, Ghiocel). În zona infectată intră și fondurile de cinegetice 42 Malu Roșu, 43 Lapoș, 41 Urlați, 40 Iordăcheanu, 39 Plopu și 32 Șoimari.