Cadrele didactice și elevii cantemiriști anunță cu regret încetarea din viață a profesorului Mugur Popescu, cel care timp de mai bine de trei decenii a predat Educația Fizică și Sport. Anunțul a fost făcut public de către Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza într-o postare pe pagina de facebook a instituției.
„Profesorul de educație fizică și sport, Mugur Popescu, a plecat să întregească cancelaria CANTEMIRISTĂ din ceruri.
Timp de 34 de ani, între anii 1968-2002, cu multă vocație și dăruire, a contribuit la formarea generațiilor de cantemiriști, care au devenit bravi ofițeri ai Armatei României.
Va rămâne veșnic în inimile cadrelor militare, profesorilor, elevilor și absolvenților ca un profesionist desăvârșit, un exemplu de modestie, dăruire și dragoste de oameni.
Cu toții îi vom păstra mereu o caldă amintire.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate pentru pierderea incomensurabilă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este postarea integrală de pe pagina de facebook a Colegiului Militar