Promisiunea ministrului Internelor pentru tinerii absolvenți ai Școlii de Poliție de la Câmpina: „Voi fi un prieten și un manager pentru voi toți“ FOTO

0
MAIN_fd0be.jpg

MAIN_fd0be.jpgCei aproape 1300 de absolvenți ai Școlii de Poliție „Vasile Lascăr“ de la Câmpina au încheiat anul cu oaspeți de rang înalt. Ministrul Administrației și Internelor, Marcel Vela, și inspectorul general al Poliției Române, Liviu Vasilescu, prezenți la ceremonial, le-au transmis tinerilor agenți faptul că au încredere că-și vor îndeplini datoria așa cum se cuvine, asigurându-i de tot suportul lor pe viitor. Și în acest caz, solicitarea principală a fost „toleranță O“ pentru fenomenul infracțional.

Așteptat de către cadrele didactice, dar și de către tinerii absolvenți, ministrul Vela a dorit să afișeze o atitudine și un comportament relaxate. În momentul discursului, a urmărit cu mare atenție cum îi erau așezate foile pe pupitru, însă a preferat să le vorbească liber celor prezenți.

Lucrurile spuse nu au fost spectaculoase, nu au ieșit din tiparele discursurilor rostite în cadrul unor astfel de ceremonii. Dincolo de felicitările adresate atât absolvenților, cadrelor didactice, cât și părinților, ministrul Vela le-a urat să aibă parte de cât mai multe satisfacții atunci când vor fi solicitați să salveze vieți, însă i-a asigurat și de tot suportul său.

„Voi fi pentru voi, ca și pentru toate cadrele din Ministerul Administrației și Internelor, un prieten, un manager, iar ușa mea va fi deschisă pentru oricine dintre voi pentru că nu există succes fără succesori. Printre voi pot fi viitori inspectori ai Poliției Române, secretari de stat, oameni care să se implice la nivel înalt în buna desfășurare a activității Poliției Române“, a spus demnitarul în fața mulțimii.

Ca de obicei, la astfel de eveniment, discursurile oficialilor sunt mai puțin captivante, însă, de fiecare dată, momentul defilării și cererile în căsătorie, care se pare că au devenit și ele o tradiție, sunt cele care trezesc cele mai multe emoții și sunt, totodată, și cele mai apreciate.

Citește POVESTEA CELOR DOI COLEGI ÎN UNIFORMĂ CARE VOR DEVENI SOȚ ȘI SOȚIE

Promoția noiembrie 2019 a Școlii de Poliție de la Câmpina a fost absolvită de către 1291 de elevi, dintre cei 1293 înscriși. Doi au picat și vor susține examenele cu promoția următoare.

Media cea mai mare a fost de 9,90 și-i aparține lui Gabriel Băeanu, din Iași. Tânărul a fost repartizat la București, acolo unde va lucra în structurile de elită ale Poliției Române.

FOTO

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău