200_1d1b2.jpgO nouă promoție a Școlii de Subofițeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti a ajuns la momentul absolvirii. Dintre cei 303 elevi înscriși, 301 au promovat examenele finale. Aceștia vor fi înălțați la gradul de „sergent major“ și „maistru militar“ și urmează să fie repartizați în funcție de mediile de absolvire.

Probele de examen s-au desfășurat în perioada 16-25 noiembrie la sediul Şcolii de Subofiţeri. Au fost înscrişi 303 elevi, ( 297 elevi seria curentă şi 6 elevi seria anterioară noiembrie 2018 - septembrie 2019), au promovat 301 elevi (24 elevi calificarea „maistru militar auto” şi 277 elevi calificarea „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă”). Cei doi care au picat examenul sunt de la profilul „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă”.

Examenul de absolvire a constat în probe practice, scrise şi orale.
Proba practică a presupus:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

- Tragere cu armamentul din dotare – executarea unei şedinţe de tragere după efort fizic;
- educaţie fizică – conform probelor şi baremelor prevăzute pentru prima funcţie de încadrare;

Proba scrisă a constat în aplicarea unui test de cunoştinţe din modulele cu relevanţă în formarea profesională, potrivit tematicii şi bibliografiei stabilite pentru examen.

La proba orală, viitoare cadre ISU au avut de rezolvat o serie de probleme specifice specialităţii din tematica aprobată pentru examen.

Șefi de promoție au fost declarați: Aron Cornel Iulian, la Protecție Civilă, cu 9,72 și Petre Gheorghe-Cristian Ionuţ-Alberto, la maiștri militari auto, cu media 9,44.

În funcţie de media generală de absolvire, subofiţerii pompieri vor fi repartizaţi în inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Festivitatea de înălţare în gradul de „sergent major” şi „maistru militar” va avea loc în data de 29 noiembrie a.c, ora 10.00.

Foto arhivă: http://www.scoaladepompieri.ro/

200_89533.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg