trenulete_7225d.jpgLuna noiembrie le-a adus o bucurie de nedescris mai multor copii din satul Rotari (Ceptura) și din comuna Lungulețu (Dâmbovița). Cei peste 60 de copii, însoțiți de cadre didactice, s-au bucurat de o zi la Sinaia, unde au vizitat o serie de obiective turistice, au mers pe munte, s-au distrat. Totul a fost gratuit pentru ei.

Pentru mulți dintre noi, a merge pentru o zi la Sinaia a devenit o banalitate. Ne enervăm zdravăn în traficul de pe Valea Prahovei, iar când ajungem în stațiunea montană suntem gata epuizați. Mai facem o scurtă plimbare, poate mai ajungem și la vreun obiectiv, după care ne retragem într-un restaurant sau la locurile de cazare.

Pentru ei însă, pentru cei peste 60 de copii veniți din mediul rural, din sate din Ceptura și Dâmbovița, ieșirea de o zi la Sinaia a fost una dintre cele mai grozave experiențe trăite. S-au bucurat din plin de fiecare loc văzut, de fiecare poveste spusă, de plimbare, de înălțimea munților, de joacă, de tot ceea ce a putut cuprinde această excursie pe Valea Prahovei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Întâlnirea cu turiști străini la Castelul Peleș a fost o noutate absolută, iar prânzul la restaurant a fost, de asemenea, pentru multi dintre ei o premieră.

Costurile au fost acoperite de către Primăria Sinaia în cadrul unui program social și educativ, prin care le oferă elevilor din mediul rural șansa de a descoperi frumusețea Văii Prahovei, dar și de a lua lecții altfel: vizitân și jucându-se. Totul face parte din proiectul „O zi la Sinaia”, ajuns la cea de-a II ediție și în cadrul căruia, până la finalul lui 2019, vor fi organizate zece astfel de excursii pentru elevi din medii vulnerabile din zonele învecinate Sinăii, dar care să nu fie situate la o distanță mai mare de 150 km.

Sursa foto: facebook Primăria Sinaia

trenulete_3abb2.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg