Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești va fi extinsă și modernizată

0
20190916 120928 e0df7

20190916 120928 e0df7

Conducerea Consiliului Județean Prahova a anunțat că, săptămâna viitoare, va fi predat amplasamentul pentru demararea lucrărilor de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești. 

Valoarea lucrărilor se cifrează la peste 18,7 milioane de lei, din care 6,7 milioane de lei reprezintă investiții nerambursabile. 

„Ordinul de predare pentru amplasament va fi semnat joi, 17 octombrie. Lucrările de extindere, reabilitare și modernizare a Unității de Primiri Urgență vor fi efectuate în etape. Mai întâi se va realiza extinderea UPU, iar ulterior, peste aproximativ șase luni, vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a actualelor spații existente, moment în care activitatea UPU se va muta, pentru o perioadă, în zona ambulatoriului de la Spitalul Județean Ploiești”, a precizat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.

Citește și: Unitatea de primiri urgențe a spitalului județean Ploiești va fi modernizată

Durata de implementare a proiectului este de 50 luni, termenul de finalizare fiind estimat la data de 5 mai 2021.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

CLICK PENTRU A COMENTA

Comentariul tău
Numele tău