Peste 130 de copii din Măgurele vor avea parte de o surpriză la început de an școlar. Din 9 septembrie, elevii claselor I – IV și de la cele două grupe de pregătitoare vor învăța într-o nouă școală, dotată la cele mai înalte standarde. Clasele au table inteligente, fără cretă și burete, dar și videoproiectoare.
În timp ce elevii din multe unități de învățământ din Prahova vor păși, la început de an școlar, printre schele, la 19 kilometri de Ploiești, în comuna Măgurele, pe 9 septembrie, va fi inaugurată cea mai modernă școală din Prahova.
Aici dascălii vor preda cu ajutorul tehnologiei moderne. În sălile de clasă sunt table inteligente, fără cretă și burete, dar și videoproiectoare.
Școala a fost construită pe terenul unde a funcționat, până în 2011, fosta grădiniță din localitate. Clădirea data însă din 1890 și a fost dezafectată pentru că nu mai prezenta siguranță în exploatare.
„Lucrările la noua școală au durat nouă luni, iar valoarea investiției este de 1,3 milioane de lei. Fondurile au fost asigurate prin programul PNDL, iar 2% a reprezentat co-finanțarea asigurată din bugetul local. Clădirea este proiectată cu clase la parter și la etaj, grupuri sanitare moderne, mobilier nou și dotări de ultimă generație. În fiecare clasă au fost montate videoproiectoare și table inteligente, fără cretă și burete, astfel încât atât elevii, cât și dascălii să aibă condiții normale pentru desfășurarea cursurilor. Totul este nou”, a precizat Vasile Diaconu, primarul comunei Măgurele.