calea_doftanei_3d59e.jpg
Reprezentanții Primăriei Câmpina le transmite localnicilor că, în perioada următoare, încă nu știe cu exactitate când, va fi semnat contractul pentru lucrările mult așteptate pe Calea Doftanei. Până la demararea lor, cetățenii sunt sfătuiți să execute și finalizeze toate operațiunile de introducere, înlocuire sau reparații la rețelele de utilități publice.

Cele mai așteptate lucrări din Câmpina, cele de reparații și reabilitare a Căii Doftanei se pare că vor fi demarate în acest an. Cel puțin, așa anunță Primăria Câmpina care însă nu a dat o dată precisă, precizând doar că „în perioada următoare se va semna contractul de execuție a lucrărilor“ amintite mai sus. Termenul pentru realizarea acestora este de 12 luni.

Riveranii care intenționează sau au deja în curs lucrări la rețelele edilitare le pot face doar în această perioadă.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Precizăm că după recepția la terminarea lucrărilor, nu se vor autoriza intervenții pe această stradă, pe toată perioada de garanție de 3 ani”, este menționat în anunțul Primăriei Câmpina.

Foto:

calea_doftanei_159c8.jpg

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg