fbpx

drum_af085.JPG
Un drum comunal din Bertea este motiv de dispută, de ani buni, între câțiva săteni și autoritățile locale. Pe de-o parte, oamenii spun că acolo este dezastru când plouă, că drumul devine impracticabil chiar și pentru căruțe, în timp ce edilul susține contrariul. Însă promite că lucrarea va fi efectuată, dar…mai la finalul campaniei de asfaltare.

Despre strada Vârful Benii din Bertea, localnica Viorica Ungureanu susține că acesta există de peste 200 de ani și deservește proprietarii a trei case, o cabană, o fermă și numeroase loturi de teren. Însă, după fiecare ploaie, drumul devine „o mare" de noroi și băltoace. Totodată, această arteră comunală unește Bertea de Aluniș.
În replică, Aurelian Boghici, primarul comunei Bertea, ne-a declarat telefonic că îi este cunoscută situația, dar că nu ar fi atât de gravă pe cât este prezentată și cum că, în zona respectivă, nu ar fi atâtea familii, iar ferma despre care vorbește săteanca ar fi, de fapt, niște grajduri… Totodată, ne-am mai spus și faptul că drumul a fost pietruit în ultimii ani și poate fi parcurs de către sătenii care au loturile de teren în acest perimetru.

„Cred că știu cine v-a sesizat problema, dar v-a dat informații eronate. Drumul nu este chiar atât de rău. În ultimii ani a fost dusă piatră acolo. Nu e asfaltat, dar e pietruit. Drumul este prins într-un proiect de asfaltare, prin PNDL. Firma trebuia să vină de la 1 aprilie, dar așteaptă să treacă precipitațiile astea și ne-a anunțat că va veni de săptămâna viitoare, dar lucrarea de aici va fi executată la final“, ne-a declarat primarul Aurelian Boghici.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Viorica Ungureanu susține că singurele lucrări efectuate aici sunt cele realizate de ea împreună cu câțiva săteni, iar de la Primărie a fost adusă o singură dată o mașină de piatră. Localnica a filmat starea drumului respectiv după ultimele ploi. În imaginile surprinse este greu de zărit o piatră, însă noroiul, băltoacele sunt din plin, iar cizmele de cauciuc devin un „accesoriu” obligatoriu.

Foto-video: Viorica Ungureanu

drum_bertea_14fff.jpg

26804810_10155574485669006_4430544765023321288_n_47e35.jpg

drum_comunal_1ec8b.jpg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg