fbpx

obiecte-contrafacute_a178b.jpg

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat înainte de mini-vacanța de Paște, trei percheziții domiciliare, la două persoane din Ploiești bănuite că ar promova mărfuri suspectate a fi contrafăcute și le-ar oferi spre comercializare în mediul on-line, respectiv pe conturi deschise pe un site de anunțuri și pe o rețea de socializare.

În timpul perchezițiilor au fost identificate 538 articole vestimentare, de încălțăminte și accesorii, precum și produse de parfumerie, inscripţionate şi etichetate cu însemnele şi imaginile unor mărci protejate, în valoare totală de aproximativ 71.000 de lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență și nici alte înscrisuri care să ateste autenticitatea acestora sau acordul titularilor de marcă în vederea comercializării.

„Bunurile în cauză au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, pentru stabilirea calității acestora și pentru determinarea eventualului prejudiciu cauzat titularilor drepturilor de proprietate industrială.  În cele două cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, a anunțat, joi, IPJ Prahova.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Într-una dintre locații au fost identificate și 1.320 de țigarete netimbrate, care au fost ridicate, urmând ca polițiștii să se sesizeze din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

foto cu caracter ilustrativ

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook