fbpx

WhatsApp Image 2019-03-08 at 10.51.07.jpegO întâlnire plină de cultură și de informație. A fost propunerea autorilor câmpineni și a celor care au scris despre Câmpina, personalități care și-au dat întâlnire pentru a prezenta publicului larg colecția "Patrimoniu cultural câmpinean". Discuțiile au fost completate și de propuneri menite să promoveze și încurajeze lectura, cum ar fi înființarea în parcurile din municipiu a „Dulapului cu cărți“.

Colecția de carte „Câmpina, patrimoniu cultural”, susținută financiar, parțial sau integral, ani în șir de către autoritățile locale i-a adunat la Librăria Elstar pe cei care se ambiționează să „scormone“ trecutul interesant al urbei și să creadă în puterea culturii. Întâlnirea care l-a avut ca amfitrion pe Codruț Constantinescu i-a adus sub același acoperiș pe Alin Ciupală, Gheorghe Modoianu, Florin Dochia, Marius Zaharia, Constantin Trandafir, pe jurnalista Andreea Ștefan și pe Alexandrina Minculescu, cea care i-a adunat și sintetizat opera rămasă în manuscrise a lui Ion T. Șovăială și i-a publicat post-mortem lucrările.

Cei prezenți au insistat pe ideea faptului că munca lor, una apreciată de tot mai puțină lume, este una „de rezistență“, o piedică în calea uitării și a ignoranței față de trecutul și prezentul nostru. Lucrările autorilor câmpineni nu se limitează, de altfel, doar la prezentarea celui de-al doilea municipiu al Prahovei, ci sunt diverse, de la poezii, interviuri până la pagini de Istorie a României Mari.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Prin cultură supraviețuim, iar în lipsa ei trăim, dar trăim degeaba. Totodată, cultura nu consumă bani, dimpotrivă aduce finanțare dacă este făcută așa cum trebuie. După aceste principii se ghidează și cei care își petrec mai tot timpul liber studiind și încercând să redea publicului larg o altfel de „hrană“.

În dorința de a-i determina, în special, pe tineri să citească, unii invitați au venit cu propunerea de înființare a „Dulapului cu cărți” cel puțin în două dintre cele cinci parcuri ale Câmpinei. Cei interesați le pot răsfoi în parc sau le pot împrumuta, dar cu condiția să aducă altă carte în locul celei luate acasă. Ideile au fost bine primite de cei prezenți, însă rămâne de văzut în ce măsură vor fi interesați și cei din administrația locală pentru fructificarea acestui proiect.

La finalul dezbaterii, Lorena Crintea, gazda întâlnirii, a înmânat din partea Librăriei Elstar două frumoase plachete inițiatorului acestor evenimente, Codruț Constantinescu, dar și președintelui Comisiei de Cultură, dl Florin Frățilă, în semn de apreciere pentru implicarea în susținerea culturii locale.

Foto: Ștefan Mușoiu și Liliana Maxim

WhatsApp Image 2019-03-08 at 10.51.07.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-08 at 10.51.07 (1).jpeg

WhatsApp Image 2019-03-07 at 20.02.21.jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg